Dacă se va alege ceva de toată truda mea, cred ca teatrul va fi acela care nu mă va uita. Prea mi-am pus toata viața în el" (Virgil Carianopol, Scriitorii au devenit amintiri, 1973).

Dacă se va alege ceva de toată truda mea, cred ca teatrul va fi acela care nu mă va uita. Prea mi-am pus toata viața în el" (Virgil Carianopol, Scriitorii au devenit amintiri, 1973).

Premiera piesei a avut loc în anul 1932 la Teatrul „Maria Ventura", dar, în ciuda unei distribuții „într-adevar excepțională" (Ion Sarbul, G. Timica, Al. Giugaru, Jules Cazaban, Maria Mohor, Silvia Dumitrescu), nu s-a bucurat de succesul scontat. Încercând să explice insuccesul, autorul va arăta undeva că „Take, Ianke și Cadâr s-a jucat împotriva mea, cu o distribuție împotriva căreia am fost cu toată energia și inutil: «Fac chestie de prietenie din asta» mi-a spus d-ra Ventura și mi-a închis gura".

O nouă punere în scena are loc la Teatrul Poporului (1945-l946), dar tot fără prea mare ecou în critica de specialitate. Intrarea definitivă a acestei comedii în conștiința publicului începe în anii 1956-l957, când mai multe trupe (Teatrele Municipal li Național din București, cele de Stat din Bacău, Pitești, Timișoara, Bârlad) o introduc în repertoriul lor permanent, reluand-o în diverse distribuții, unele redutabile.

Recordul de spectacole pare să fi fost cel înregistrat de Teatrul Municipal din Bucuresti, cu nu mai puțin de 848 de reprezentații.

Piesa a fost publicată, începand cu anul 1938, în mai multe rânduri, fie separat, fie împreună cu alte scrieri dramatice ale autorului.