Nietzsche despre filologia clasică – iată un subiect cu adevărat pasionant, prilej de satisfacţii unice pentru amatorul de a urmări fascinantul spectacol al formării şi al cunoaşterii de sine. Căci acest subiect înseamnă, de fapt, Nietzsche despre el însuşi şi în acest sens pledează chiar propria sa...

Nietzsche despre filologia clasică – iată un subiect cu adevărat pasionant, prilej de satisfacţii unice pentru amatorul de a urmări fascinantul spectacol al formării şi al cunoaşterii de sine. Căci acest subiect înseamnă, de fapt, Nietzsche despre el însuşi şi în acest sens pledează chiar propria sa mărturie – „Filologii sunt asemenea oameni care folosesc sentimentul apăsător pe care îl provoacă infirmitatea proprie omului modern pentru a câştiga cu el bani şi pâine. Îi cunosc, eu însumi sunt unul dintre ei” (Noi, filologii, fr. 170). Mai precis, este vorba despre o ipostază a personalităţii spirituale nietzscheene considerată din unghiul evoluţiei sale interioare; dar, nu o ipostază oarecare, ci una esenţială. Şi aceasta nu pentru simplul motiv că este cea dintâi, ci pentru că este cea mai profundă, cea care i-a marcat definitiv orizontul de cultură şi de gândire şi a lăsat o amprentă durabilă în desfăşurarea destinului personal al omului. (Vasile Muscă)