Dumnezeu, o amagire.

Editura: CURTEA VECHE
An: 2018
Pagini: 352
Tip copertă: Paperback
ISBN: 9786064401496
ISBN-10: 6064401494
Categorii: Filosofie

Descriere

Richard Dawkins prezintă în această carte două teze principale: aceea că ideea unui creator supranatural este absurdă și neîntemeiată, iar credința într un Dumnezeu antropomorfizat, o credință falsă, și aceea că oamenii nu au nevoie de religie pentru a fi niște ființe morale. Ateii pot fi fericiți și echilibrați, iar copiii n-ar trebui îndoctrinați de către părinți sau la școală, ci dimpotrivă, pot să devină independenți din punct de vedere spiritual. Ediția originală a fost vândută în peste trei milioane de exemplare și tradusă în treizeci de limbi. În 2006, cartea a fost pe locul al patrulea în lista de bestselleruri de nonficțiune a publicației The New York Times.

O contribuție originală a lui Dawkins este examinarea cauzei persistenței îndelungate a religiei după săvârșirea revoluției științifice și a faptului că se pregătește o revenire a ei de proporții terifiante.— Joan Bakewell, The Guardian

Dawkins le redă sentimentelor și emoțiilor umane propria lor valoare. Asta conferă criticii sale orientate împotriva religiei o forță imensă.— Philip Pullman

Această carte a lui Richard Dawkins ar trebui să fie citită de oricine, ateu sau călugăr. Dacă raţionalismul ei nemilos nu te transformă într-un militant la un moment dat, înseamnă că nu ești viu.— Julian Barnes

Richard Dawkins a devenit deosebit de popular în urma publicării, în 1976, a cărții The Selfish Gene, în care a făcut cunoscută teoria evoluției centrate pe gene și a introdus termenul de memă (idee, comportament sau stil care se răspândește de la un individ la altul în cadrul unei culturi). O altă idee care l-a consacrat a fost cea conform căreia efectul fenotipic al unei gene nu este limitat la corpul uman, ci se poate extinde în mediul înconjurător.Pentru diversele sale contribuții în domeniul popularizării ideilor științifice, a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul „Michael Faraday“ (1990), Premiul Internațional „Cosmos“ (1997) și Premiul „Kistler“ (2001).

RICHARD DAWKINS (născut în 1941 la Nairobi, în Kenya) este etolog și biolog evoluționist britanic, profesor emerit la Universitatea din Oxford, vicepreședinte al Asociației Umaniste Britanice și membru al Societății Regale din Londra. A activat ca profesor-asistent de zoologie la Universitatea din Berkeley între 1967 și 1969, perioadă în care s-a opus cu fermitate intervenției militare din Vietnam. Supranumit „rottweilerul lui Darwin“, Richard Dawkins este un apărător fervent al ateismului, raționalismului și al gândirii științifice și, în aceeași măsură, un critic acerb al creaționismului și al teoriei unui creator inteligent al universului. În 2006 a creat Fundația „Richard Dawkins“ pentru Rațiune și Știință. A primit mai multe titluri de doctor la universități din întreaga lume. Astronomii l-au omagiat dând numele său unui asteroid.

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.

Elefant

În stoc Cel mai bun preț
49,00 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 169,99 RON
Actualizat: 3 săptămâni în urmă

Librariadelfin

În stoc
49,58 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 300,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă

Librarie

În stoc
50,25 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 249,00 RON
Actualizat: 1 lună în urmă

Bookzone

În stoc
56,60 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 200,00 RON
Actualizat: 5 ore în urmă

Libris

În stoc
65,87 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă

Publisol

În stoc
67,00 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 399,00 RON
Actualizat: 1 lună în urmă

Carturesti

În stoc
70,83 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 150,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă

Libhumanitas

În stoc
70,83 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 149,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă