După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În „Ceaso...

După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În „Ceasornicarul orb” Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, aşa-zisele "verigi lipsă“ despre care vorbesc paleontologii, precum şi numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicaţiilor lui Dawkins e înţelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluţiei şi a raportului dintre întâmplare (mutaţia genetică) şi determinism (selecţia naturală). „Ceasornicarul orb” e o demonstraţie de forţă intelectuală care îşi are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărţi de biologie.