Cunoașterea Extremului Orient reflectată în publicații românești (1840-1940). O privire asupra culturii chinezești , de Radu Toader

Cunoașterea Extremului Orient reflectată în publicații românești (1840-1940). O privire asupra culturii chinezești , de Radu Toader

După citirea cărţii, ai sentimentul că te afli în faţa unei demonstraţii prin care ţi se dezvăluie o „gestaţie” îndelungă a procesului cunoaşterii unei culturi aflate „la celălalt capăt al lumii” pentru a cărei percepere şi acceptare românii au folosit o „tehnică a felinei” care se apropie de un obiect necunoscut cu ale cărei particularităţi urmează să se deprindă progresiv, pentru că sunt îndemnaţi de curiozitate – o caracteristică a neamului nostru – şi, apoi, pentru că şi alţii, mai buni cunoscători ai lumii, o fac şi trebuie „să fii în rând cu lumea”.

Acceptarea şi familiarizarea românilor cu unele dintre componentele culturii chinezeşti par a rezulta în urma unei analize profunde şi reticente, în acelaşi timp, care, mie, cel puţin, folcloristă preocupată cu deosebire de analiza textului literar, îmi pare a fi, cu precădere, apropiată de ceea ce aş numi „suspiciune orientală”.