Vechile rosturi inalte ale poeziei erau legate de intinderile memoriei si de ceea ce se afla dincolo de vizibil. Astfel, aureolata de prestigiu, poezia aparea in viata oamenilor ca granita intre fragilitatea sonora a cuvintelor si puterea ce le locuieste de dincolo de limbaj. Relatia dintre sacru si...

Vechile rosturi inalte ale poeziei erau legate de intinderile memoriei si de ceea ce se afla dincolo de vizibil. Astfel, aureolata de prestigiu, poezia aparea in viata oamenilor ca granita intre fragilitatea sonora a cuvintelor si puterea ce le locuieste de dincolo de limbaj. Relatia dintre sacru si poezie era, la un moment dat, intr-atat de recunoscuta, incat marii teologi stiau ca doar cei inzestrati cu darul verbului inspirat puteau transmite cu adevarat descoperirile inefabile ale Duhului.

Poezia doamnei Monica Pillat ni se dezvaluie in aceasta lumina a traditiei cuvantului teofor. E ca o poarta pe care memoria plina de miresme ale vietii o intredeschide spre nevazut, transfigurand lumea de aici intr-o gradina de minunate semne. Nu ne vom intalni in aceasta carte cu heraldul solemn al transcendentei, ci cu martorul infinit receptiv la prezenta lui Dumnezeu printre noi. Calatorie pe fluviul amintirilor, dar si calauza spre lumina neinserata, poezia pe care ne-o daruieste doamna Pillat este meditatie si reverie, ecou si uimire, caligrafie interioara "pe apa/ Ce poarta inca pasii lui Mesia!"

Abisul se converteste in nemarginita imbratisare, tacerile devin oglinzi revelatoare, cautarile ating limanul comuniunii. Suntem insotiti, cu gesturi de adiere lina, pe calea spre Emaus, acolo unde vom recunoaste noi insine focul iubirii din cuvintele care ne-au fost rostite. - Bogdan Tataru-Cazaban