Cititorii Monicai Pillat vor fi surprinsi, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospetime. Trei proze intre care exista coridoare secrete si o singura idee calauzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viata ni se poate transforma pe neasteptate in fictiune, iar revenirea deplina la ...

Cititorii Monicai Pillat vor fi surprinsi, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospetime. Trei proze intre care exista coridoare secrete si o singura idee calauzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viata ni se poate transforma pe neasteptate in fictiune, iar revenirea deplina la ce-am fost nu mai e posibila. Cartile sunt viata, viata este ca o carte si, la un moment dat, e greu sa le mai distingi.

Un triptic ludic, cu ecouri din romanul-foileton de secol 19. Un joc cu noi, cititorii de azi. Un pahar plin de spuma, ca sampania. Dar sa nu ne lasam inselati de aparente: intre capcanele intinse cititorului la fiecare cotitura a naratiunii, cea mai primejdioasa este plasa deasa a melancoliei.

Cel mai mult mi-a placut Jocul lui Sebastian Onir, miezul volumului, in care am vazut ecouri din Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, din Pirandello, din Borges si din postmo­dernisti. E dramatica (ar putea fi chiar dramatizata!) si are vraja. Alunecarea din realitate in fictiune si inapoi e facuta cu maiestrie si, in ciuda afinitatilor cu cei pomeniti, proza e vadit originala. Deghizari dezvolta triunghiul amoros clasic, dar pendularea personajului Flavia intre cele doua lumi – una reala si una inventata – este, din nou, scutul contra banalitatii. Ca si cum incheie simbolic intreaga constructie (scrisul este un ca si cum), accentuand umbrele personajelor. - IOANA PARVULESCU