Iată‑l pe Leonid Dimov, poetul care concepe, în doctrină şi vers, noua poezie ca vis, aflat la curtea criticilor. Sau în curtea acestora. Şi ce se vede, se străvede chiar, fără cel mai mic efort de dezvăluire? Apropieri numeroase, multe nepotrivite, dar mai ales nejustificate critic şi teoretic, au ...

Iată‑l pe Leonid Dimov, poetul care concepe, în doctrină şi vers, noua poezie ca vis, aflat la curtea criticilor. Sau în curtea acestora. Şi ce se vede, se străvede chiar, fără cel mai mic efort de dezvăluire? Apropieri numeroase, multe nepotrivite, dar mai ales nejustificate critic şi teoretic, au fost făcute între Leonid Dimov şi alţi poeţi români şi străini. Faptul ajunge curent, s‑ar spune, oriunde în critică. Până la un punct apare tolerabil, ca orice eroare ce provine din exces. Se ştie că asocierea rămâne operaţia gândirii facile, disocierea e complicată şi apare mult mai dilematică. E drept că multe asocieri le‑a numit Dimov însuși. Încurajarea aceasta nu e însă vinovată de nesocotirea limitărilor, la care poetul a ţinut chiar mai mult.