„De tânăr, ca să mă apăr, fiind vulnerabil, am pretins arogant că pot să mă bizui doar pe mine. Ca să dovedesc că «sunt cineva», am pretins că ştiu tot. Doar treptat mi-am descoperit lipsa de putere, slăbiciunea. Am simţit gustul amar al neputinţei. Şi, paradoxal, recunoscând şi acceptând această re...

„De tânăr, ca să mă apăr, fiind vulnerabil, am pretins arogant că pot să mă bizui doar pe mine. Ca să dovedesc că «sunt cineva», am pretins că ştiu tot. Doar treptat mi-am descoperit lipsa de putere, slăbiciunea. Am simţit gustul amar al neputinţei. Şi, paradoxal, recunoscând şi acceptând această realitate, m-am trezit conectat la o forţă nebănuită. În timp, orgoliul nu a dispărut, cum aş fi vrut, dar s-a diminuat considerabil. Am avut noroc să simt acel gust amar al neputinţei... şi să mă doară. Dar nu m-am lăsat învins.” (Andrei Şerban)

„Scriind cu lejeritate, cu graţie şi deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Şerban se regăseşte în paginile cărţii aşa cum este şi în viaţa de fiecare zi, într-o rară îmbinare între inocenţa copilului şi experienţa înţeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Şerban cunoaşte bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigenţă, el este tolerant fără nici o concesie de substanţă. Simplitatea sa surprinde – nici o urmă a infatuării de mare maestru şi profesor nu umbreşte prezenţa sa umană. Andrei Şerban nu încremeneşte în propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului.” (Basarab Nicolescu)