„Să ne imaginăm că soarele dispare și că viața noastră continuă, ca și cum n-ar depinde de lumina lui. Să zicem că nici lumina artificială nu ne mai este la îndemână. Lumea se scufundă într-un întuneric dezolant cu care încercăm să ne obișnuim.

„Să ne imaginăm că soarele dispare și că viața noastră continuă, ca și cum n-ar depinde de lumina lui. Să zicem că nici lumina artificială nu ne mai este la îndemână. Lumea se scufundă într-un întuneric dezolant cu care încercăm să ne obișnuim.

• Dar dacă, printre noi, se ivește un foc viu? Să ne imaginăm o Fată-Lumânare. Lumina ei curajoasă dezvăluie monștrii creați de întuneric și-i îndepărtează. Flacăra Fetei-Lumânare ne îmbogățește viața cu momente de care doar cu ochii ne putem bucura.*

• Totuși, stranietatea unui foc viu inspiră teamă. Iar unii vor vrea neapărat să-l stingă.”* (Ana Rotea)