Colecție

Orientul Mijlociu

Israel, Palestina, Iran, Afganistan. Istorie, marturii si literatura din cea mai disputata regiune a lumii.

Istorie Non-ficțiune
literaz.ro literaz.ro
20 cărți
1 Ierusalim. Biografia unui oras

Ierusalim. Biografia unui oras

SIMON SEBAG MONTEFIORE

Absolut spectaculoasă. O carte minunată." Bill Clinton

„Un portret amplu și uluitor al Ierusalimului. O lectură irezistibilă de la prima la ultima pagină." The Sunday Times

„Istoria Ierusalimului, alcătuită de Montefiore, este rodul îmbinării dintre pasiune și erudiţie. O realizare impresionantă." The Independent

„Probabil că există un Ierusalim ceresc; însă cu singuranţă există unul terestru. Meritul cel mai de seamă al acestei cărţi este faptul că reușește să le adune pe amândouă într-o biografie monumentală." The Daily Telegraph

Ierusalimul este orașul universal, capitala a două popoare, sanctuarul a trei religii; este trofeul râvnit de trei imperii, locul Judecăţii de Apoi și câmpul de bătălie al ciocnirii de astăzi dintre civilizaţii.

De la regele David la Barack Obama, de la nașterea iudaismului, creștinismului și isla¬mismului la conflictul palestiniano-israelian s-au scurs 3 000 de ani de credinţă, masacre, fanatism și coexistenţă a mai multor religii. Cum a devenit orașul acesta mic și îndepărtat Orașul Sfânt, „centrul lumii" și, în prezent, cheia păcii în Orientul Mijlociu?

Citiți povestea celui mai fascinant oraș din lume: o istorie construită din date și anec¬dote picante, relatată de unul dintre cei mai importanți istorici ai prezentului.

Personalităţile care și-au lăsat amprenta asupra orașului sunt numeroase: de la Solomon, Saladin și Suleiman Magnificul la Cleopatra, Caligula și Churchill; de la Abraham la Iisus și Mahomed; de la figurile lumii antice – regina Isabela, Nabucodonosor, Irod și Nero la numele cu rezonanţă ale timpurilor moderne – Kaiser, Disraeli, Mark Twain, Rasputin și Prinţul Lawrence al Arabiei. Regi, împăraţi, profeţi, poeţi, sfinţi, cuceritori și femei ușoare... Biografia Ierusalimului se scrie prin războaie, lupte sângeroase pentru putere, atrocităţi comise în numele credinţei sau idile fulgerătoare...

Cercetând asiduu arhivele și bazându-se pe descoperiri recente, pe documentele propriei familii și pe munca sa de o viaţă, Montefiore revelează esenţa sacrului și a misticismului, a identităţii și a puterii într-o cronică unică a orașului despre care mulţi cred că va fi locul unde va veni Apocalipsa. Așa s-a născut singurul oraș care există de două ori – în cer și pe pământ.

Simon Sebag Montefiore este istoric și scriitor, iar lucrările lui au fost traduse în 35 de limbi. S-a născut și a studiat istoria la Cambridge. A scris pentru The Sunday Times, The Spectator, The Daily Telegraph, The Daily Mail din Marea Britanie și The New York Review of Books, The New Republic, The New York Times din USA. A publicat mai multe cărți: Catherine the Great and Potemkin, Stalin: The Court of the Red Tsar (recompensată cu History Book of the Year Prize decernat de British Book Awards), Young Stalin (Costa Biography Award în UK, precum și Le Grand Prix de la Biographie Politique în Franța sau Kreisky Prize for Political Literature în Austria).

www.simonsebagmontefiore.com

3 Israeli-Palestinian Conflict - Dov Waxman

Israeli-Palestinian Conflict - Dov Waxman

Dov Waxman

No conflict in the world has lasted as long, generated as many news headlines, or incited as much controversy as the Israeli-Palestinian conflict. Yet, despite, or perhaps because of, the degree of international attention it receives, the conflict is still widely misunderstood. While Israelis and Palestinians and their respective supporters trade accusations, many outside observers remain confused by the conflict's complexity and perplexed by the passion it arouses.

The Israeli-Palestinian Conflict: What Everyone Needs to Know® offers an even-handed and judicious guide to the world's most intractable dispute. Rather than presenting a traditional, narrative history, this book employs an accessible question-and-answer format. Writing in an engaging, jargon-free style, Dov Waxman, a leading expert on the Middle East, provides clear and concise answers to common questions, from the most basic to the most contentious. Covering the conflict from its nineteenth-century origins to the latest developments of the twenty-first century, this book explains the key events, examines the core issues, and presents the competing claims and narratives of both sides. Readers will learn what the Israeli-Palestinian conflict is all about, how it has evolved over time, and why it continues to defy diplomatic efforts at a resolution.

4 Palestine

Palestine

Joe Sacco

In late l991 and early 1992, at the time of the first Intifada, Joe Sacco spent two months with the Palestinians in the West Bank and Gaza Strip, travelling and taking notes. Upon returning to the United States he started writing and drawing Palestine, which combines the techniques of eyewitness reportage with the medium of comic-book storytelling to explore this complex, emotionally weighty situation. He captures the heart of the Palestinian experience in image after unforgettable image, with great insight and remarkable humour.

The nine-issue comics series won a l996 American Book Award. It is now published for the first time in one volume, befitting its status as one of the great classics of graphic non-fiction.

6 Mossad

Mossad

Nissim Mishal

A compelling and comprehensive history of the world's most successive secret service.

7 Citind Lolita in Teheran

Citind Lolita in Teheran

Azar Nafisi

În Republica Islamică Iran, Azar Nafisi, o profesoară curajoasă şi înzestrată, aduce acasă şapte dintre studentele preferate. Uitînd de teroarea istoriei care le trece pe la ferestre, vor citi împreună autori clasici occidentali. Unele provenind din familii tradiţionaliste, altele cu trecut întunecat, căci au făcut închisoare politică, cele şapte studente sînt neîncrezătoare şi tăcute la început, neobişnuite să-şi dezvăluie gîndurile, dar curînd îşi îndepărtează vălul ruşinii şi al fricii şi încep să vorbească deschis despre cărţile citite. Astfel, povestea vieţii lor se întretaie cu destinele unor personaje celebre din romanele lui Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James sau Vladimir Nabokov. Şi acolo unde, afară, moralitatea islamică aduce asupra Teheranului val după val de spaimă şi teroare, iar fundamentaliştii închid universităţi şi cenzurează orice manifestare a expresiei artistice, înăuntru, în sufrageria lui Azar, femeile vorbesc despre cărţi, despre visurile şi dezamăgirile lor. Dezvăluind o parte nevăzută a vieţii femeilor din Iranul revoluţionar, Citind Lolita în Teheran este un roman izvorît dintr-o mare pasiune, o remarcabilă explorare a rezistenţei în faţa tiraniei şi o celebrare a puterii literaturii de a elibera.

„Romanul lui Azar Nafisi depăşeşte încadrarea într-o categorie anume. Nu e volum de amintiri, nici critică literară, nici istorie socială, deşi le ilustrează foarte bine pe toate trei… Nafisi a scris o operă originală despre legăturile dintre viaţă şi literatură.” (Publishers Weekly)

„O evocare a vieţii sub un regim represiv şi o celebrare a vitalităţii literaturii la fel de profunde şi de pline de semnificaţii precum romanele despre care discută Azar Nafisi cu studentele ei.” (The Atlantic Monthly)

Citind Lolita în Teheran este mai mult decît o carte de memorialistică, este un instrument care ne ajută să privim literatura dintr-o perspectivă nouă, plină de sensuri neaşteptate.” (Library Journal)

„O imagine a dorinţei insaţiabile de libertate a gîndirii.” (USA Today)

8 Persepolis Vol. 1 - Marjane Satrapi

Persepolis Vol. 1 - Marjane Satrapi

Marjane Satrapi

***Persepolis * este autobiografia alb-negru a lui Marjane Satrapi, traversând graniţele dintre culturi cu luciditate şi simţul umorului: de la copilăria petrecută la Teheran, trecând prin adolescenţa vieneză, până la plecarea definitivă în Franţa.*Inclus în toate listele de „lecturi obligatorii“ când vine vorba de romane grafice, Persepolis * a fost de mai multe ori premiat la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franţa), iar în Spania a fost recompensat pentru mesajul antifundamentalist. Transformat într-un lungmetraj de animaţie, ai cărui coregizori au fost chiar Marjane Satrapi şi artistul Vincent Paronnaud, Persepolis a primit în 2007 Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes, fiind nominalizat şi la Oscar.

A fost tradus în numeroase limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

9 Libraria din Teheran

Libraria din Teheran

Marjan Kamali

Roya este o adolescentă visătoare și idealistă din Teheranul anului 1953 care, în iureșul politic al acelor vremuri, găsește un adevărat refugiu literar în mica librărie a domnului Fakhri. Atunci când domnul Fakhri îi face cunoștință cu celălalt client preferat al său – frumosul Bahman, cu pasiunea lui arzătoare pentru dreptate și cu dragostea lui pentru poeziile lui Rumi –, Roya își pierde dintr-odată capul. Povestea lor de dragoste înflorește în cafenele șic, la filmele văzute în Cinema Metropole, la seratele cu tango în vremuri de emancipare socială, în timpul demonstrațiilor politice electrizante. Dar tot micuța și modesta librărie rămâne locul lor preferat din întregul Teheran.

Câteva luni mai târziu, în preajma nunții lor, Roya acceptă să-l întâlnească pe Bahman într-o piață din oraș, dar brusc izbucnesc violențele provocate de lovitura de stat care a schimbat pentru totdeauna viitorul acestei țări. În acest haos, Bahman dispare fără urmă. Săptămâni la rând, Roya se străduie cu disperare să dea de urma lui, dar în zadar.

Cu inima grea, renunță la ideea de a-l mai găsi vreodată.

Roya își vede de viața ei și merge mai departe – spre colegiul din California, spre căsnicie, spre o viață nouă în New England. Asta până când, șaizeci de ani mai târziu, hazardul o conduce din nou spre Bahman, oferindu-i șansa de a-i pune întrebările care au bântuit-o vreme de mai bine de jumătate de secol.

Marjan Kamali, născută în Turcia din părinți iranieni, și-a petrecut copilăria în Kenya, Germania, Turcia, Iran și Statele Unite ale Americii. După absolvirea cursurilor UC Berkeley, a obținut o diplomă MBA la Columbia University și una MFA în scriere creativă, în cadrul New York University. Scrierile ei au fost difuzate de BBC Radio 4 și publicate în două antologii: Tremors și Let Me Tell You Where I’ve Been. Un fragment din Librăria din Teheran a fost publicat în Solstice Literary Magazine și nominalizat pentru un premiu Pushcart. Romanul ei de debut, Together Tea, a ajuns în finala Massachussetts Book Award, pe lista de recomandări NPR WBUR și în Target Emerging Author Selection. A fost publicat în câteva limbi străine, iar recent a fost adaptat pentru teatru. Marjan locuiește împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor în împrejurimile orașului Boston.

10 Splendida cetate a celor o mie de sori

Splendida cetate a celor o mie de sori

Khaled Hosseini

Spectaculoasă, noua carte a lui Hosseini ne face ochii să plângă, inima să bată mai puternic, stomacul să se strângă și toate emoțiile ies la suprafață.

USA Today

În același stil fermecător, inconfundabil, care a făcut din Vânătorii de zmeie un bestseller internațional, Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacri­ficiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitu­dinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.

În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani - ocupația sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil și teroarea instaurată de regimul taliban –, două femei foarte diferite descoperă cât de mare este puterea dra­gostei și ce orori pot fi îndurate în numele ei.

12 Afganistan. Invinsul neinvins - Natalie Amiri

Afganistan. Invinsul neinvins - Natalie Amiri

Natalie Amiri

Ce înseamnă întoarcerea talibanilor pentru poporul afgan și pentru noi restul?

Autoarea de bestseller-uri Natalie Amiri călătorește într-un stat abandonat de vest- un stat care, în ciuda faptului că nu a fost invadat, și-a pierdut oamenii. Amiri vorbește femeilor ce și-au pus în pericol viața pentru a avea un rol în societate, pune în lumină discriminările grupurilor etnice precum Shia Hazara, ce se tem de opresiune și de persecutare, și explică cum putem învăța din acest eșec fatal și să ajutăm Afganistanul.

Natalie Amiri, născută în München în 1978, fiică a unei mame germane și al unui tată iranian, a învățat studii orientale și islamice, lucrând drept reporter de televizor de succes pentru numeroase formate politice încă din 2014. Din 2015, a lucrat la oficiul ARD din Tehran. În mai 2020, Natalie Amiri a fost avertizată de Oficiul Federal Străin să nu intre în Iran din motive de securitate și a fost astfel forțată să demisioneze din postul de la Tehran. Amiri poate vorbi farsă, dară și arabă, călătorind de multe ori în Afganistan, cel mai recent fiind în noiembrie 2021. În primăvara din 2021, ea și-a publicat prima carte, Between Two Worlds. Power and Powerless, având mare succes.

Cartea a devenit instant un bestseller.

13 Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan

Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan

Zarghuna Kargar

Descriere

Impresionantă și revelatoare, cartea face cunoscută publicului larg viața plină de vicisitudini a unor femei afgane. Autoarea le dă pentru prima oară prilejul să spună cu vorbele lor propria poveste: de la foarte tânăra mireasă oferită ca plată cu scopul de a pune capăt unei dispute între familii până la femeia care a țesut toată viața covoare într-o încăpere întunecoasă, plină de praf și de la fata care a fost crescută ca un băiat până la văduva evitată de ceilalți membri ai comunității.

Cele treisprezece istorisiri cu profund caracter intim, înduioșătoare, triste chiar, dar și dătătoare de speranță dezvăluie suferințele și, în același timp, forța unor personaje care fac parte dintr-o societate profund religioasă și tradițională și care, prin curaj, se dovedesc a fi un exemplu pentru femeile de pretutindeni.

Alte titluri de Dorina Tătăran:

Requiem (Vol. 3) , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Mila 2.0 (Vol.1) , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Ziua 21. Cei 100 (Vol. 2) , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Trădarea. Mila 2.0 (Vol. 2) , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Replica (Vol. 1) , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Agentul Zigzag. Dragoste, trădare şi spionaj în al Doilea Război Mondial , Corint , colecţia Corint Istorie

Ne vedem în Monaco! , Leda , colecţia Leda Bazaar

Confesiunile unei ratate trecute de 40 de ani , Leda , colecţia Leda Bazaar

Departe de casă. Memoriile unui copil-soldat , Corint , colecţia Corint Istorie

O să-mi mănânce pisica ochii? , Nemira

Balul , Leda , colecţia Leda Edge

Împărăteasa Lunii (Vol. 2) , Nemira , colecţia Damen Tango

Panica , Nemira , colecţia Young Armada

CINCI. Povestea victimelor lui Jack Spintecătorul , Corint , colecţia Corint Istorie

Jurnalele din Berlin, 1940–1945. Însemnările unei prințese ruse , Corint , colecţia Corint Istorie

Ispită (Vol. 1) , Leda , colecţia Leda Edge

Destinația: America , Corint , colecţia Corint Fiction

Secrete în miez de noapte , Leda , colecţia Leda Edge

Sfâșiere (Vol. 2) , Leda , colecţia Leda Edge

Cum să nu-ți pierzi cumpătul , Corint , colecţia Corint pentru părinți

Portocale pentru Crăciun , Corint , colecţia Corint Fiction

Neînfricare (Vol. 3) , Leda , colecţia Leda Edge

Vara în care am spus doar DA , Nemira , colecţia Nemira | Young Adult

Te duc undeva? , CORINTeens

Fata de la meteo , Nemira , colecţia Damen Tango

După căderea Romanovilor , Corint , colecţia Corint Istorie

Secretul fetelor din pod , Corint , colecţia Corint Fiction

Copilul ascuns , Nemira , colecţia Damen Tango

În vârtejul Revoluției , Corint , colecţia Corint Istorie

Librăria uitată din Paris , Corint , colecţia Corint Fiction

M-am îndrăgostit de speranță , Leda , colecţia Leda Bazaar

Povestea legendarului Orient Express , Corint , colecţia Istorii urbane. Corint

Moștenirea zeilor. Zeul răului (Vol. 1) , Leda , colecţia Leda Bazaar

Bărbatul care n-a mai venit , Nemira , colecţia Nemira Fiction

Noile confesiuni ale unei ratate trecute de 40 de ani , Leda , colecţia Leda Bazaar

Ultimul băiat de la Auschwitz , Corint , colecţia Corint Fiction

Goana după putere , Corint , colecţia Corint Istorie

Malaxa în America , Corint , colecţia Corint Istorie Autori Români

Moștenirea zeilor. Zeul durerii (Vol. 2) , Leda , colecţia Leda Bazaar

Vezi mai mult

14 Orientalism

Orientalism

Edward W Said

O operă fundamentală și revoluționară, o piatră de temelie a postcolonialismului, probabil una dintre cele mai influente lucrări teoretice ale secolului XX.

Puternic aclamată în momentul apariței și furibund dezbătută în deceniile care au urmat, cartea lui Edward Said supune analizei istoria și natura atitudinii Occidentului față de Est, considerând orientalismul ca o puternică creație ideologică europeană – un instrument prin care scriitorii, filozofii și administratorii coloniali s-au raportat la cultura, obiceiurile și credințele estice. Urmărind această idee în operele mai multor autori, printre care Homer, Eschil, Nerval sau Flaubert, Said argumentează felul în care reprezentările din scrierile lor au contribuit semnificativ la imagina romantică și exotică, dar deformată, pe care Vestul și-a făcut-o despre Orient. Autorul face o disecție a mecanismului prin care orientaliștii își creează propriul Orient (înfățișat ca lipsit de viaţă, atemporal, fără forţă, incapabil să se reprezinte pe sine), fapt ce constituie o sfidare a Orientului real, un obstacol în calea înțelegerii lui și o expresie a imperialismului și rasismului european.

În cele patru decenii de la apariție, Orientalism-ul lui Edward S. Said și-a câștigat statutul de operă clasică modernă.

„Sunt unele cărți clasice care surprind esența timpului lor; sunt altele care rămân relevante pentru totdeauna. Orientalism face parte din a doua categorie – ba, mai mult, a devenit cu trecerea timpului și mai relevantă.”* The Guardian*

15 Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Tara Sfanta

Cruciadele. O istorie a luptelor pentru Tara Sfanta

Lars Brownworth

Autorul ne înfățișează, cu concizie, dar și cu detalii picante, o lume exotică, populată de împărați și de regi puternici, de templieri damnați, de generali lacomi și de țărani ambițioși.La sfârșitul toamnei anului 1095, papa Urban al II-lea ținea la Clermont, în Franța, un discurs fulminant, care avea să însuflețească și apoi să pună în mișcare întreaga Europă. Aproape 150.000 de oameni au răspuns apelului papal. Cu toții și-au lăsat în urmă toate bunurile lumești spre a întreprinde ceea ce părea a fi o misiune nebunească. Aveau să mărșăluiască câteva mii de kilometri printr-un teritoriu ostil și să recucerească pentru creștinătate Ierusalimul, orașul sfânt al lui Dumnezeu. În ciuda tuturor piedicilor, au reușit acest lucru, făurind în inima lumii islamice un avanpost creștin care va dura aproape două secole.

Poate că nicio altă perioadă istorică nu este mai greșit înțeleasă decât cea a Cruciadelor. În acest volum remarcabil, Lars Brownworth prezintă cu obiectivitate și cu un indiscutabil talent literar întreaga poveste a acestor expediții fascinante. Surprinde perioada de la prima ciocnire dintre creștinătate și Islam, disputată pe pământurile arse de soare de la Yarmuk, până la căderea ultimului stat cruciat. În paginile cărții prind viață unele dintre cele mai faimoase personaje ale Evului Mediu – Richard Inimă de Leu, Frederic Barbarossa, Saladin, Eleanor de Aquitania, Ludovic cel Sfânt, legendarul Preot Ioan și mulți alții. De asemenea, volumul cuprinde și hărțile edificatoare pentru desfășurarea cruciadelor.

16 Seven Pillars of Wisdom

Seven Pillars of Wisdom

T.E. Lawrence

Although 'continually and bitterly ashamed' that the Arabs had risen in revolt against the Turks as a result of fraudulent British promises of self-rule, Lawrence led them in a triumphant campaign which revolutionized the art of war. This title presents the epic events.

17 eBook Identitati ucigase - Amin Maalouf

eBook Identitati ucigase - Amin Maalouf

Amin Maalouf

De la Socrate şi faimosul său îndemn „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, definirea identităţii a fost o problemă primordială a filosofiei. Pornind de la enigma identităţii personale, Amin Maalouf îşi propune să înţeleagă de ce atâţia oameni comit astăzi crime în numele identităţii lor religioase, etnice, naţionale sau de altă natură. De ce afirmarea de sine – a unei persoane, a unei etnii, a unei comunităţi – este însoţită atât de adesea de negarea celuilalt? A fost aşa dintotdeauna sau tensiunile sociale şi exploziile de violenţă cauzate de apartenenţele colective sunt o problemă specifică epocii actuale? Reflecţie lucidă marcată de nelinişte, dar şi de speranţă, „Identităţi ucigaşe” exprimă tocmai un refuz de a crede că ar exista o lege a naturii sau a istoriei care ne condamnă să ne ucidem între noi în numele identităţii noastre.

18 eBook Naufragiul civilizatiilor - Amin Maalouf

eBook Naufragiul civilizatiilor - Amin Maalouf

Amin Maalouf

Trebuie sa li se dea atentie analizelor lui Amin Maalouf: intuitiile sale se dovedesc a fi predictii, atit de mult pare sa aiba prestiinta marilor schimbari din Istorie. Acum 20 de ani era preocupat de evolutia „identitatilor ucigase”; acum zece ani de „dereglarea lumii”. Astazi ne explica de ce toate domeniile civilizatiei sint amenintate de naufragiu. De peste jumatate de secol, autorul observa lumea si o colinda. Se afla la Saigon cind s-a incheiat razboiul din Vietnam, la Teheran cind s-a instaurat Republica Islamica. In aceasta carte cuprinzatoare si plina de forta, el ni se arata ca spectator angajat si ginditor, combinind istorisiri si reflectii, uneori povestind evenimente majore la care s-a intimplat sa fie unul dintre putinii martori oculari, apoi asumindu-si rolul de istoric mai presus de experienta sa personala pentru a ne explica prin ce derive succesive a trecut umanitatea de a ajuns in pragul dezastrului. „Pornind de pe pamintul meu natal au inceput tenebrele sa se raspindeasca in lume”, scrie el, inainte de a evoca extinctia Levantului plural si socurile seismice ale lumii arabo-musulmane, ale caror replici au afectat, treptat, intreaga planeta. Emite ipoteza noua a unei „mari rasturnari” care ar fi metamorfozat toate societatile umane si ai carei mostenitori buimaci am fi noi astazi. Trebuie sa ne dezmeticim, conchide Maalouf. Pachebotul oamenilor nu mai poate continua sa pluteasca astfel catre pierzanie.

Traducere din limba franceza de Dan Petrescu

19 Siria. Tara care ne-a fost casa

Siria. Tara care ne-a fost casa

Alia Malek

Descriere

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Siria era o țară a speranțelor. Astăzi, Siria lui Bashar al-Assad este un stat eșuat, condus de un regim politic aflat în război cu propriii cetățeni. Armata siriană distruge orașele unul câte unul cu tiruri de artilerie, bombe și rachete, ucigând fără discriminare oameni revoltați, înarmați și gata să moară, dar și oameni pașnici, care își doresc o viață liniștită, mulți dintre ei fiind copii și bătrâni.

Cum s-a ajuns aici? Ne răspunde Alia Malek, jurnalist, avocat și activist în sfera drepturilor civile. Născută în 1978 în Statele Unite într-o familie de imigranți sirieni creștini, ea a revenit în țara rudelor sale de mai multe ori pentru a-și descoperi rădăcinile. În urma acestor vizite a rezultat o carte complexă care, plecând de la prezentarea portretelor unor membri ai familiei, pe parcursul a patru generații, ne răspunde la marile întrebări care au generat tragedia din zilele noastre: cine sunt sirienii? Cum au conviețuit, de-a lungul timpului, cu vecinii lor? Cum au influențat istoria Levantului diferitele facțiuni religioase din regiune? Ce le reproșează sirienii occidentalilor care, în epoca celor două războaie mondiale, le-au parcelat țara? De ce Republica Arabă Unită, formată în 1958 din Egipt și Siria, s-a destrămat în numai trei ani? Ce impact au avut formarea Israelului sau războaiele cu statul evreu din 1967 și 1973? De ce familia al-Assad controlează atât de eficient țara? Și, mai ales, cum s-a schimbat – în rău! – Siria după ce s-a declanșat Primăvara Arabă?

Alte titluri de Lidia Grădinaru:

Sunt copilul amantei , Leda , colecţia Maeștrii Leda

Bolnavi la putere , Corint

Înscenarea lui Roger Murgatroyd , Trei , colecţia Fiction Connection

Năluca și Nălucul , Leda , colecţia Fantasy Leda

Farmecul discret al vieţii conjugale , Trei , colecţia Fiction Connection

Zi după zi , Trei , colecţia Fiction Connection

Fii şi îndrăgostiţi , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale

Piatra Lunii , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale

Trădarea , Trei , colecţia Fiction Connection

Cuvinte ale unui om fără cuvinte , Litera , colecţia Introspectiv

Aristocrația , Corint , colecţia Istorie cu blazon

Fata din gheață. Seria Erika Foster (Vol.1) , Trei , colecţia Fiction Connection

Apa a dispărut, luna a dispărut , Litera

Meditația , Litera

Inteligența , Litera , colecţia Introspectiv

Curajul , Litera , colecţia Introspectiv

Maturitatea , Litera , colecţia Introspectiv

Bucuria , Litera , colecţia Introspectiv

La hotelul Bertram - HC , Litera

Trenul din Paddington , Litera

Încrederea , Litera , colecţia Introspectiv

Pădurea care vindecă , Lifestyle

Pune-ți ADN-ul la treabă , Lifestyle

Osho. Meditația. Prima și ultima libertate , Litera , colecţia Osho International Foundation

Scandaluri regale , Corint , colecţia Corint Istorie

Calul bălan , Litera , colecţia Buzz Books

Parteneri contra crimei , Litera

La hotelul Bertram - PB , Litera

Spre Zero , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera

Asasinul orb , Art , colecţia Musai

Eliberarea de iluzie , Litera , colecţia Introspectiv

Familia Borgia , Corint , colecţia Corint Istorie

Raţiune şi simţire , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale

Fiul Hamasului , Omnium

Trenul din Paddington (Vol. 19) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera

Spre zero (Vol. 39) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera

Moartea vine ca un sfârșit (Vol. 40) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera

La Hotelul Bertram (Vol. 42) , Litera , colecţia Colecția Agatha Christie. Litera

Vezi mai mult

20 Domnul Ibrahim si florile din Coran

Domnul Ibrahim si florile din Coran

Eric-Emmanuel Schmitt

*Domnul Ibrahim şi florile din Coran * a fost adaptat pentru marele ecran în 2003, filmul avându-i în distribuţie pe Omar Sharif şi Isabelle Adjani. Nominalizată la Golden Globe, pelicula a fost distinsă cu Premiul César şi Premiul Publicului la Festivalul de film de la Veneţia.

Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc.

Moise, un puşti singuratic, părăsit de mamă, locuieşte cu un tată neurastenic şi observă lumea cea mare şi ciudată de la înălţimea celor unsprezece ani ai săi.

Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, şade de dimineaţa până seara pe taburetul din prăvălie şi contemplă aceeaşi lume cu detaşarea senectuţii.

Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc şi, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învăţăcelul băcanului arab care-i desluşeşte tainele iubirii de oameni.

După ce tatăl băiatului dispare fără urmă, bătrânul îl adoptă pe micul orfan şi împreună traversează Europa spre Cornul de Aur, tărâmul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Călătoria spre lumea nebănuită şi stranie din inima Orientului cu moschei şi dervişi rotitori e o parabolă a vieţii şi a morţii, care surprinde şi îndeamnă la meditaţie.