Premiul Nobel pentru Literatură 1957 Străinul este primul roman al lui Albert Camus. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran în 1967, de regizorul Luchino Visconti, într-o producţie cu Marcello Mastroianni în rolul principal. La doar cîteva luni după ce nu manifestase nici o umbră de sentiment la înmormîntarea mamei lui, protagonistul romanului Străinul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cînd povestea se desparte. Mai întîi ne poartă spre trecut, unde asistăm la viaţa relativ banală a unui funcţionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relaţia cu o fostă colegă de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca să se răzbune pe o iubită presupus infidelă. De aici însă lucrurile devin tot mai tensionate, căci iubita lui Raymond e algeriană, iar fratele ei îi va urmări pe francezi ca să-i răzbune onoarea. Meursault îl întîlneşte la un moment dat pe plajă şi îl împuşcă, într-o clipă de inexplicabilă dezorientare. Romanul a fost descris în multe feluri: portretul unui sociopat, o critică a societăţii care nu acceptă în rîndurile ei inşi aparent lipsiţi de orice umanitate sau, dintr-o altă perspectivă, o poveste postcolonială.

Un veac de singurătate *, capodopera care l‐a propulsat pe Gabriel García Márquez pe orbita celebrității internaționale și i‐a adus Premiul Nobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes –, cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile, așa cum mărturisește și Pablo Neruda care îl numește „Don Quijote al timpului nostru“. Istoria celor o sută de ani ai fabuloasei aventuri trăite de cele șapte generații ale familiei Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperările și speranțele lor, este, de fapt, istoria miticului Macondo, întemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul se insinuează adesea în realitate, miraculosul conviețuind firesc cu viața de zi cu zi. Însă întregul demers narativ sugerează ideea că Macondo nu se mărginește la o arie concretă, istoria sa fiind, de fapt, istoria existenței umane, căci, așa cum arată autorul, „mai curând decât un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit“.

”Lupul de stepă”, unul dintre pilonii literaturii moderne, este o carte tulburătoare dar plină de farmec, ce oglindeşte gândirea lui Hermann Hesse, influenţele filosofice şi orientările sale spirituale. ”Lupul de stepă” urmăreşte traseul psihologic şi emoţional al lui Harry Haller, un savant neadaptat societăţii şi epocii în care trăieşe, intolerant la superficialitatea celor din jur. Haller transpare a fi jumătate om şi jumătate lup - singuratic, introspect, taciturn.

Premiul Nobel pentru Literatura 1962

Soareci si oameni, unul dintre romanele clasice ale literaturii secolului trecut, este o poveste cu nuante parabolice despre prietenie si destin. Personajele centrale sint doi lucratori sezonieri, George Milton, un tinar inteligent si inimos, si Lennie Small, un urias naiv, cu o forta incontrolabila si o intirziere mentala ce il face sa semene cu un copil mare. Cei doi barbati, a caror induiosatoare relatie de prietenie ajunge sa semene a dependenta, se angajeaza ca lucratori la o ferma. Ei au un vis, un ideal, sa stringa bani din care sa-si cumpere un loc al lor, unde sa traiasca „din belsugu’ pamintului”. Insa o serie de intimplari tragice, provocate de naivitatea lui Lennie, de neputinta lui de a distinge raul de bine, le naruie sperantele.

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

„O privire complexă şi înspăimântătoare asupra felului în care nişte decizii aparent simple pot afecta vieţile mai multor oameni... Într-o lume în care corpurile femeilor sunt mereu în centrul atenţiei, dorinţa protagonistei de a dispărea în sine însuşi pare înfricoşător de familiară.“ Vanityfair.com

„Un roman despre sexualitate şi nebunie care îşi merită tot succesul.“ Ian McEwan

„Sclipitor... Vegetariana este un roman ingenios, incomod şi de neuitat.“ Publishers Weekly

„Visuri întunecate, tensiune mocnindă, violenţă înfiorătoare. Acest roman sud-coreean e un regal. Este un roman senzual, provocator şi brutal, mustind de imagini puternice, culori uluitoare şi întrebări tulburătoare. Propoziţie cu propoziţie, Vegetariana este o experienţă extraordinară.“ * The Guardian*

Aparut in Anglia, in 1989, romanul a primit in acelasi an prestigiosul Booker Prize si a fost transpus cinematografic, in anul 1993, de regizorul James Ivory, intr-un film de exceptie, avindu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins si Emma Thompson.

Stevens, majordom de moda veche, indragostit in tacere de frumoasa si inteligenta menajera din castelul lordului Darlington, se identifica intr-atit cu functia sa, incit trece senin pe linga dramaticele evenimente din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nimic nu-l perturba de la indatoririle sale de „majordom absolut“ – nici chiar pierderea singurei fiinte iubite – si abia spre sfirsitul vietii intelege ca lumea s-a schimbat profund si ca el nu este decit „o ramasita a trecutului“.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaEseu despre orbirea fost ecranizat in anul 2008, in regia lui Fernando Meirelles, cu Julianne Moore si Mark Ruffalo in rolurile principale. Premiul Nobel pentru Literatura 1998Eseu despre orbireeste un roman cutremurator, o marturie a neincrederii autorului in societatea contemporana, incapabila sa-si gestioneze si sa-si rezolve crizele. Intr-un oras anonim, populat de personaje fara nume, izbucneste o boala ingrozitoare ce provoaca orbirea. Fara o cauza aparenta, in afara de cea morala, oamenii isi pierd, unul cate unul, vederea si barbaria se dezlantuie. Unica reactie a politicienilor este represiunea, urmata in curand de aparitia lagarelor. Din motive necunoscute, o singura persoana scapa de flagel - sotia unui medic, cea care ii va conduce pe oameni spre lumina.

În acest roman plin de idei, Mann folosește un sanatoriu din Alpii Elvețieni, o comunitate dedicată exclusiv bolilor, ca un microcosmos pentru Europa, care în anii dinainte de 1914 prezenta deja primele simptome ale propriei sale iraționalități terminale. „Muntele vrăjit” este o operă monumentală a ironiei, a tensiunii, a intelectualității, o carte care face viața să pulseze în mijlocul morții. Este considerată una dintre cele mai influente opere din literatura germană a secolului XX. În primul capitol, personajul principal își lasă viața și obligațiile familiare pentru a se bucura de aerul de munte și pentru a analiza viața dintr-un sanatoriu, unde este internat vărul său.

Kemal o iubeste pe Fusun. Fusun il iubeste si ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate implini. Lui Kemal nu-i ramane, prin urmare, decat sa o priveasca de departe pe Fusun, sa o viziteze de sarbatori, ca o ruda corecta ce este, si sa se inconjoare, pe furis, de lucruri care i-au apartinut candva. Asa se naste un induiosator muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri si cercei ai fetei, catei-bibelou, pahare de apa si servetele furate de la masa. Doar sufletul obiectelor ramane sa ii aminteasca barbatului de marea lui dragoste – ele, dar si povestea insasi, pentru scrierea careia in roman apare, indatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk. Ca peste tot in romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, traditie, destin) se desfasoara pe fundalul unei Turcii mereu in schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 si modernizarea uluitoare a orasului Istanbul in acel deceniu alcatuiesc, la randul lor, un muzeu aparte, in care se amesteca nume de strazi si de actori ai vremii, emisiuni la televizor si marci de bauturi de mult uitate.

William Faulkner aduce romanul american pe aceeași orbită cu marile creații europene care defineau noile tendințe literare, moderniste, de la început de secol XX.

Zgomotul şi furia, cel de-al patrulea roman al lui William Faulkner, dă viață unora dintre cele mai frumoase și răvășitoare personaje ale literaturii universale: rebela Caddy, Benjy copilul perpetuu, nevroticul Quentin, cinicul Jason şi Dilsey, servitoarea de culoare. Povestea spusă de Faulkner nu evocă doar istoria familiei Compson, ci surprinde tot ce are mai profund Sudul american, captiv încă într-un trecut de care nu se poate desprinde. Romanul completează lista capodoperelor lui Faulkner, laureat al Premiului Nobel și unul dintre cei mai inovatori romancieri din istoria literaturii.

„Citeşte asta. E dată dracului! E cea mai bună carte pe care o voi scrie vreodată.“ – William Faulkner

„Sunt fascinată de Benjy, personajul lui Faulkner, de Maisie a lui James, de Emma lui Flaubert, de Pip al lui Melville și Frankenstein al lui Mary Shelley – și fiecare dintre noi ar putea completa lista... Mă interesează ce provoacă și face posibil acest proces de a pătrunde în zona de care ești alienat.” – Toni Morrison

„Criticii şi cititorii îl recunosc pe Faulkner ca pe cel mai bun scriitor american al secolului XX, depăşindu-i pe Hemingway şi pe Fitzgerald.” – Harold Bloom

A story set in the mid-19th century, when moves to abolish slavery are at their height, and one man's world of love turns to violence when his daughter dies at the hands of her mother. From the author of EN-GENDERING and NOBEL SPEECH.

Locul * este romanul pe care Annie Ernaux îl dedică tatălui: muncitor care a fugit întreaga viață de propria condiție, transformându-se în mic cârciumar, fără educație, dar cu opinii ferme, și-a dorit mereu ca propria fiică să ajungă „mai bine decât el". Cu scriitura ca o lamă de cuțit, Annie Ernaux aduce un omagiu lipsit de sentimentalism unui bărbat misterios ce devine, pe parcursul cărții, simbolul unei întregi generații.În 1963, la vârsta de 23 de ani, naratoarea romanului Evenimentul descoperă că e însărcinată. Într-o Franță în care avortul este ilegal, ea va trebui să-și asume „evenimentul", știind că mai presus de lege se află rușinea pe care o va aduce asupra familiei sale. Folosind arma memoriei, dar și însemnările din jurnal, Annie Ernaux readuce la viață cumplita traumă a avortului clandestin. Evenimentula fost ecranizat în 2021, în regia lui Audrey Diwan, cu Anamaria Vartolomei în rolul principal. Sursa principală a cărților mele este jurnalul intim: este un document pe care îl pot analiza cu răceala obiectivității și pe care-l pot citi ca pe un roman.*--Annie Ernaux

• Romanul Locul este o capodoperă fără asemănare în literatura contemporană.*--Paris Match

• Ernaux spune povestea vieții tatălui ei fără sentimentalism, reușind să descrie limitele alienante ale apartenenței la o clasă socială care nu oferă prea multe șanse.* (Library Journal)* În Evenimentul, Ernaux scrie cu o precizie controlată ce se transformă într-o lectură devastatoare.* (The Guardian)Annie Ernaux (n. 1940) s-­a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu­și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Premiul Marguerite Yourcenar, Premiul Renaudot, Premiul Strega, Premiul Formentor, Premiul Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura autoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Editurii Gallimard în timpul vieții sale. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară Un tânăr și Scriitura ca o lamă de cuțit.

*Țara zăpezilor * este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.

Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

Protagonistele cărţii lui Alice Munro, "Dragă viaţă", care apare la sfârşitul acestei luni la Editura Litera, sunt femei, locuitoare ale câte unui orăşel canadian de provincie. Acţiunea se petrece de multe ori – sau începe să se petreacă, pentru că de ea se întinde pe mulţi ani – în timpul războiului ori la scurt timp după. O tânără mamă, poetă şi dispusă la aventuri, pleacă împreună cu fetiţa ei într-o călătorie cu trenul. Momentul în care are senzaţia că şi-a pierdut, din neglijenţă, fiica în tren o face să înţeleagă că dragostea ei faţă de copil trebuie să fie neprecupeţită. Pentru că nu-şi găseşte pretendenţi pe măsură în orăşelul unde locuieşte, o tânără bogată, inteligentă şi puţintel şchioapă începe o relaţie cu un arhitect însurat. Acesta îi povesteşte că este şantajat de o fostă servitoare, şi împreună decid să-I plătească tăcerea. După mulţi ani de fericire, moştenitoarea cea bogată descoperă că şantajul a fost o poveste şi banii au intrat în tot acest timp în buzunarul arhitectului. O tânără femeie încearcă să reziste remuşcărilor legate de faptul că, în copilărie, a fost martoră la moartea accidentală a surorii sale mai mari, dar nu a făcut nimic pentru a o împiedica. O tânără soseşte la un sanatoriu pentru a preda copiilor bolnavi de tuberculoză şi aici se îndrăgosteşte de medicul curant. După o relaţie intempestivă, acesta îi promite că o ia de soţie, dar se răzgândeşte în ultimul moment, spunându-I că nu se simte în stare de un asemenea pas. După ani de zile, întâlnindu-se întâmplător cu el, femeia acum căsătorită îşi dă seama că sentimentele de demult au rămas la fel de vii. Un cuplu vârstnic îşi planifică moartea, crezând că nu li se mai poate întâmpla nimic interesant în viaţă. Dar ea cunoaşte întâmplător o vânzătoare de produse cosmetice care se dovedeşte a fi prima iubire a soţului. Urmează o clasică poveste de gelozie, care îi face pe amândoi să reacţioneze ca nişte tineri neexperimentaţi. Mai sunt câteva povestiri, plus patru fragmente autobiografice din copilăria autoarei, care reconstituie, din detalii presărate peste tot, evenimentele principale din viaţa fetiţei/tinerei fete, stilul de viaţă al vremurilor acelora şi relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei: mersul cu mama – o fiinţă snoabă – la ”dansuri” şi trezirea instinctelor protoerotice ale fetei la vederea unei tinere prostituate consolate de soldaţi; adolescenta care devine obsedată fără voia ei de gândul de a-şi strangula sora şi care nu mai poate dormi noaptea, până când tatăl ei o ”vindecă” printr-o discuţie prietenească; Amundsen descoperirea, după mulţi ani, a faptului că în casa părinţilor ei locuise înainte o altă familie din oraşul ei natal şi lumina pe care această cunoaştere o aruncă asupra unor incidente din copilărie.

Publicat pentru prima data in Italia, in 1957, in plina criza mondiala, romanul Doctor Jivago e povestea vietii si a iubirilor unui medic in perioada Revolutiei ruse. Parasind Moscova pentru linistea Muntilor Urali, unde spera sa-si puna familia la adapost, Jivago se trezeste in plin conflict intre albi si rosii. Dragostea lui pentru frumoasa si tandra Lara se consuma pe fundalul cruzimii si al talazurilor revolutiei, o reprezentare surprinzatoare a unor vremuri memorabile.

Romanul a fost ecranizat in 1965 de David Lean, cu Omar Sharif si Julie Christie in rolurile principale, iar pelicula a fost distinsa cu cinci premii Oscar, cinci Globuri de Aur si doua premii Grammy si e inclusa pe lista celor mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, in regia lui Giacomo Campiotti, cu Hans Matheson si Keira Knightley, a obtinut trei nominalizari la premiile BAFTA.

„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat și proza plină de sinceritate universul celor deposedați.“ — Motivația juriului Nobel, 2009

„Era ora trei din noaptea spre 15 ianuarie 1945 când m-a luat patrula. Gerul se înteţea, erau minus 15oC.“ Așa începe povestea deportării lui Leo Auberg într-un lagăr din Uniunea Sovietică. Leagănul respiraţiei este un mare roman despre umanitate și fragilitatea ei, inspirat de adevărul dureros al experienţei personale pe care în primul rând poetul Oskar Pastior i l-a încredinţat Hertei Müller.

„Această carte este scrisă cu sânge. Un manifest al neuitării și al limbajului, al căror raport complex este acum dovedit într-un mod extrem de emoţionant. O capodoperă.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Tăcerea a fost, în sfârșit, ruptă prin această îndrăzneaţă operă de artă, care nu are egal în literatura europeană actuală.“ — * Süddeutsche Zeitung*

Ediția a doua, revăzută și adăugită, îngrijită de Sanda Tomescu Baciu

Cuvânt-înainte de Sanda Tomescu Baciu

Interviu cu Jon Fosse realizat de Anamaria Babiaș-Ciobanu

Proiect publicat cu sprijinul NORLA (Norwegian Literature Abroad).

Roman definitoriu pentru existențialismul filosofic transpus în literatură, scris sub forma unui jurnal găsit întâmplător de un editor și publicat în 1938, Greaţa ne relatează o perioadă din viața tânărului Antoine Roquentin petrecută în imaginarul port francez Bouville, considerat de critici a fi Le Havre, unde Sartre a predat filosofie la liceu înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, după o îndelungată călătorie în Indochina, Roquentin se retrage pentru a finaliza biografia unui anume marchiz de Rollebon, aristocrat implicat în politică în epoca Revoluției franceze. Roquentin începe să scrie acest jurnal pentru a înțelege mai bine starea de anxietate şi greaţă care-l acaparează uneori, întinzându-se şi cucerind totul în jurul său, inclusiv lucrurile în care obişnuia să găsească în trecut liniște ori plăcere. Cuvintele este lucrarea autobiografică prin care Jean-Paul Sartre renunța în mod declarat la literatură, în 1964, același an în care refuza Premiul Nobel, considerând că aceasta este un surogat burghez al unei implicări reale în viață; Cuvintele a avut un succes imediat și răsunător.

Doi tineri soţi se sinucid din motive necunoscute. În ultima lor noapte întâlnesc două femei şi doi bărbaţi misterioşi, frecventează mai multe cluburi şi ajung într-o casă cu un ascensor roşu. Treizeci de ani mai târziu, personajul narator din Flori de ruină încearcă să descifreze misterul sinuciderii cuplului, descoperind legături ciudate între persoane pe care le cunoscuse în tinereţe şi care se pare că avuseseră un rol decisiv în povestea celor doi. Scriitura delicată şi rafinată a lui Patrick Modiano îl poartă pe cititor prin Parisul mereu fascinant, schimbător şi surprinzător, pe urmele regăsirii trecutului şi identităţilor pierdute. „Modiano este un original pur. A făcut din roman un laborator pentru producerea de atmosferă, nu de situaţii – unde totul trebuie presupus şi nimic nu poate fi dovedit.“ The Guardian

Considerata de Gide insusi „un roman ratat“, cartea este unul dintre primele metaromane moderne, fiind o combinatie intre un roman propriu-zis si un roman despre un roman. In clipa lansarii, Falsificatorii de bani a declansat un veritabil scandal in epoca, nu doar din pricina unor chestiuni legate de estetica, dar si pentru ca autorul a abordat o problema considerata tabu pe atunci, cea a bisexualitatii. Eroul cartii este Edouard, scriitor in devenire. Asemenea lui Gide, el tine un jurnal despre cum isi scrie romanul. Si tot asemenea lui Gide, lucreaza la un roman intitulat ”Falsificatorii de bani”. Astfel cititorul ajunge sa aiba sub ochi o poveste despre un romancier care scrie un roman despre un romancier care scrie un roman...

Roman ecranizat în 1994, în regia lui Béla Tarr.„Un roman genial... Un scriitor vizionar."** The Guardian*Într-un sat pustiit din Ungaria, într-o atmosferă înecată în mucegai, rugină și putrefacție, personajele romanului Satantango *încearcă din răsputeri să-și aleagă un drum în viață, să găsească răspunsuri și să supraviețuiască. „Știi, dansul e slăbiciunea mea", spune unul dintre ele — și, dansând, uită cu toții de nenorocirea pe care o lasă în urmă, de putregaiul care macină lucrurile, de clădirile care cad pe oameni. Totul e mișcare, dans în Satantango: personajele, care-și părăsesc casa în căutarea unei fantezii; natura, care ocupă cu repeziciune locul lăsat gol de oameni și freamătă nevăzut; destinul, care îi ține pe toți într-o așteptare nestatornică, ispitindu-i cu semnele salvării; chiar și timpul are zvâcniri neașteptate, ordonând materia după principii stranii. Și totul se petrece în virtutea unei așteptări al cărei sfârșit nu se întrevede, al cărei adevăr e încă departe.

„Un roman profund, tulburător."James Wood, The New Yorker**„Pentru un scriitor ale cărui personaje sunt atât de interiorizate, Krasznahorkai dezvăluie adesea momente neașteptat de expansive. El preia ceva din umorul diabolic al lui Gogol și al lui Bulgakov și își îndreaptă eroii către un final pe care-l lasă învăluit în mister."** The New York Times**„Prin intensitatea și originalitatea prozei sale, László Krasznahorkai este unic printre romancierii europeni. Unul dintre cei mai misterioși artiști ai momentului."Colm Tóibín

„Satantango contopește frânturi de carnaval, religie, comedie neagră, politică, folclor într-o alegorie cu final deschis despre chiar natura poveștilor: este un roman despre poveștile pe care ni le spunem ca să trăim și despre poveștile pe care le spunem altora ca să-i controlăm." The Telegraph * László Krasznahorkai(n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și scenariști maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai, iar după definitivarea studiilor și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum Satantango sau Calul din Torino *. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis. În colecția Anansi. World Fiction a mai apărut romanul Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim.

The landmark novel of the Sixties – a powerful account of a woman searching for her personal, political and professional identity while facing rejection and betrayal.

In 1950s London, novelist Anna Wulf struggles with writer’s block. Divorced with a young child, and fearful of going mad, Anna records her experiences in four coloured notebooks: black for her writing life, red for political views, yellow for emotions, blue for everyday events. But it is a fifth notebook – the golden notebook – that finally pulls these wayward strands of her life together.

Widely regarded as Doris Lessing’s masterpiece and one of the greatest novels of the twentieth century, ‘The Golden Notebook’ is wry and perceptive, bold and indispensable.

J.M.G. Le Clézio ne spune aici, în stilul său inconfundabil, că peste tot în lume - Paris, Buenos Aires, Mexic, Almuñécar, Chicago - oamenii sunt fragili şi vulnerabili, iar viaţa nu iartă pe nimeni, indiferent de statut social sau de vârstă. Tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi, inocenţi sau experimentaţi, avem cu toţii un singur stăpân: destinul capricios.

Arsura este firul roşu care străbate toate cele şapte proze scurte reunite în volumul de faţă. Este vorba de arsură în mai multe ipostaze: fizică, lăsată, de pildă, de urmele de ţigară pe piele, şi care, la rândul lor, imprimă în suflet urme de neşters, asemenea unor flori arse; arsura iubirii pierdute; febra dată de sentimentul prăbuşirii într-un abis fără întoarcere; feţele arse de lumina artificială a neoanelor; toropeala dată de arşiţa sfârşitului de vară; tumultul zilelor dogoritoare ce răsună de ţipetele copiilor plini de viaţă; arşiţa amintirii imemoriale pe care sângele încă o poartă cu el, din vremurile în care „nu existau nici ziduri, nici nume".

„Jean-Marie Gustave Le Clézio este un autor al noilor frontiere, al aventurilor poetice şi al extazului senzual, un explorator al umanităţii dinăuntrul şi din afara civilizaţiei dominante." (Motivaţia Academiei Suedeze).

În anul 2000, Mario Vargas Llosa a publicat unul dintre cele mai de impact și mai ambițioase romane ale sale, Sărbătoarea Țapului, întorcându-se astfel la o temă predilectă: puterea politică, exercitarea ei autoritară și cicatricile pe care le lasă asupra societăților și indivizilor. La un sfert de secol de la apariție, cartea este mai mult ca niciodată o lectură esențială pentru înțelegerea mecanismelor dictaturii, a memoriei istorice și a complexității traumelor în regimurile totalitare. Romanul a fost dramatizat în 2003, ecranizat în 2005 și a stat la baza unui serial de televiziune din 2014. În 2013, în urma unui sondaj realizat de publicația spaniolă ABC, Sărbătoarea Țapului a fost declarat cel mai bun roman de limbă spaniolă al secolului XXI.

„Am scris Sărbătoarea Țapului gândindu-mă, în principal, la Trujillo, dar și la toate dictaturile, care au multe în comun. Există un numitor comun în sistemele totalitare, astfel că am profitat și de experiența regimului lui Odría, pe care eu o avusesem în Peru, și de ceea ce știam despre celelalte dictaturi din acei ani: a lui Somoza în Nicaragua, a lui Pérez Jiménez în Venezuela, a lui Rojas Pinilla în Columbia și a lui Perón în Argentina. În epoca aceea, toate țările latino-americane – singurele excepții au fost Costa Rica, Chile, Uruguay – au avut dictaturi. Am vrut ca romanul meu să sintetizeze experiența de caudillo și să arate cum acești oameni puternici expropriază total suveranitatea națională, ca să și-o asume cu titlu personal.“ — MARIO VARGAS LLOSA

Spanning three generations, this novel of family and myth is told through a series of flashbacks that depict events of staggering horror set against a landscape of gemlike beauty as the Chinese battle both the Japanese invaders and each other in the turbulent 1930s.

În 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobîl. Flăcările au aprins cerul, iar radiațiile rezultate au contaminat pământul și au otrăvit oamenii vreme de ani întregi. În timp ce autoritățile au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori – foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani –, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire.

Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, Rugăciune pentru Cernobîl este o carte crucială care, datorită forței emoționale și onestității sale, rămâne o amintire de neșters în mintea cititorului.

„O istorie orală emoționantă în care atitudinea generală fatalistă și curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este o radiografie de neuitat a sufletului rus.“ Publishers Weekly

„Una dintre cărțile cele mai pline de compasiune și mai terifiante pe care le-am citit vreodată.“ Observer„Un colaj de mărturii orale ce se transformă în psihobiografia unei națiuni care nu este prezentă pe nici o hartă... Această carte provoacă arsuri ca de radiații pe creier.“ Julian Barnes, Guardian„Devastatoare... esențială, puternică și curajoasă.“ John Freeman

Premiul Nobel pentru Literatură 2020

** National Book Award 2014**

_Dacă e așa de greu să încep, imaginează-ți cum îmi va fi să închei –

Pe patul meu, cearșafuri imprimate cu iahturi colorate inducând, simultan, viziuni ale aventurii (sub forma unor explorări)

și senzații de blândă legănare, ca-ntr-un scrânciob.

Primăvara, și draperiile flutură.

Adierile pătrund în cameră, aducând primele insecte.

Zumzetul ca o rugăciune.

Rememorări esențiale dintr-o memorie cuprinzătoare.

Puncte de limpezime într-o pâclă de ceață, vizibile cu intermitență,

ca un far a cărui unică misiune

e să emită un semnal._

„Aceia dintre noi care scriu cărți vor, cel puțin teoretic, ca ele să ajungă la mulți oameni. Numai că unii poeți nu văd această difuziune în termeni spațiali, ca în cazul unei săli pline de oameni. Ei privesc această transcendere temporal, secvențial, vor să ajungă la mulți cititori în timp, în viitor, dar, într-un mod foarte profund, acești cititori vin doar unul câte unul." Louise Glück, din Discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură

„Unul dintre motivele pentru care Glück s-a dovedit a fi o figură centrală a poeziei americane din ultimele cinci decenii este remarcabilul său talent de a reabilita magia. În ciuda austerității dezabuzate, ea rămâne o mare creatoare de magie. Nu este vorba aici despre optimism sau despre recuperare, în sensul convențional al cuvântului. Mai curând, pentru Glück și vocile personajelor sale, simpla supraviețuire apare ca o minune fără pereche...

Ceea ce face ca Noapte credincioasă și virtuoasă să fie un volum atât de puternic este inventivitatea cu care autoarea reacționează nu doar în fața propriei condiții de muritor, ci și în fața viziunii cu totul noi asupra lumii pe care și-o construiește." The New York Times Book Review

În zorii unei zile din 1899, într-un orășel de pe coasta Oceanului Indian nu departe de Mombasa, Hassanali pornește spre moschee. Nu ajunge însă acolo, deoarece din deșert se împleticește spre el un englez murdar și epuizat care îi cade la picioare. Bărbatul acela este Martin Pearce – scriitor, călător și orientalist debutant. După o perioadă de refacere, Pearce îl vizitează pe Hassanali ca să-i mulțumească pentru că l-a salvat, însă acolo o cunoaște pe sora lui Hassanali, Rehana, care îl cucerește instantaneu.

În acest orășel părăginit de la marginea vieții civilizate, în timp ce imperiul se pregătește să treacă în noul secol, începe o poveste de dragoste pasională care face punte între două culturi, urmând să reverbereze de-a lungul a trei generații și peste continente.

„Impresionant... O explorare meticuloasă și sensibilă a modului în care memoria ne consolează și inevitabil ne dezamăgește.“ Sunday Times

„Un roman pasionant despre părăsire și pierdere. Gurnah scrie minunat.“ Daily Telegraph

„Romanul acesta examinează de o manieră emoționantă absențele care erodează treptat sufletele tuturor personajelor.“ Sunday Telegraph