Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.

De ce „Dracul“? Să fi fost el poreclit astfel, de rău ce a fost, după numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iată povestea, chiar extraordinară, a acestei porecle pe care o va purta şi fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Ţepeş.

Aşa că, să vedeţi lucru nemaiauzit până atunci la noi: în catedrala marelui oraş german Nürnberg, regele Sigismund îl proclamă pe Vlad voievod al Ţării Româneşti – el, care n-a apucat încă domnia – şi-l numeşte şi Cavaler al Ordinului Dragonului. Era o cinste mare să faci parte din acel Ordin. De aceea, când va ajunge efectiv domn al Țării Românești în 1437, Vlad, mândru de apartenența la Ordinul Dragonului, va pune să se bată monedă cu emblema Ordinului: un dragon și o cruce. Și, întrucât în latinește dragonului i se spune draco, i-a ieșit lui Vlad vodă porecla „Dracul“ sau „Drăculea“. Iar cum apartenența la Ordinul Dragonului se și moștenea, la fel vor fi chemați, ba în țară, ba de străini, și fiii lui Vlad Dracul, Vlad Țepeș și Radu cel Frumos. Așa a ajuns, mai târziu, să fie cunoscut Vlad Țepeș în toată Europa cu numele de Dracula Voievod. Nu-i așa că e ciudată povestea?

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva capabil să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.“ — GABRIEL LIICEANU

„Mie personal, lectura cărții mi-a priit. Am aflat lucruri pe care nu le știam și m-am simțit mai motivat decât înainte să reflectez la posibile ieșiri din «excepționalismu» românesc... E drept că lucrarea dlui Boia inventariază particularități românești aflate mai curând în jumătatea melancolică a istoriei europene. Dar e infinit mai igienic să fii conștient și iritat de scăderile tale decât să moțăi euforic într-o paralizantă încântare de sine.“ — ANDREI PLEȘU

„De-a lungul ultimului deceniu, o mulțime de recorduri (din păcate, predominant negative) au continuat să ilustreze și să confirme ciudatul „altfel“ românesc. România își menține în această privință condiția de campioană absolută în Uniunea Europeană. Țara cu cei mai puțini kilometri de autostradă și cu cei mai mulți morți în accidente rutiere. Țara cu cea mai învechită și mai deteriorată infrastructură feroviară (călătoria cu trenul devenind adesea o adevărată aventură). Țara cu cea mai scăzută natalitate din întreaga Uniune Europeană și, în plus, cu cea mai ridicată mortalitate infantilă. Țara cu cei mai mulți analfabeți și cu cel mai ridicat abandon școlar. Țara cu cei mai puțini cititori și cu cea mai redusă piață de carte. Țara toaletelor din fundul curții. Și tot așa… Fiecare cititor poate completa cu noi exemple această listă de-a dreptul stupefiantă. România «altfel» se încăpățânează să rămână un subiect de actualitate.“ — LUCIAN BOIA

O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.

Cu fotografii din arhiva autorului

„Eram în ultimul an de facultate, când m-a chemat la partid Iorgu Stoian, profesor de epigrafie, având pe atunci și mai ştiu eu ce funcţie în biroul de partid. Mi-a spus că e cazul să-mi fac autocritica. Eram foarte slab, aproape nul, la autocritică. Ce noimă are să spui că nu eşti de acord cu tine însuţi? Critica şi autocritica ţineau însă de ritualul de partid şi alcătuiau împreună o strategie bine gândită şi eficientă de devalorizare a individului, supus tirului celorlalţi şi obligat – culmea! – să-şi dea el însuşi lovitura de graţie, după modelul proceselor staliniste.

Ce era să răspund? I-am zis că, sigur, îmi voi face autocritica. Şi mi-am făcut-o în felul meu… spre supărarea lui Iorgu Stoian, care a ţinut să-mi spună că nu aşa ne-a fost vorba. Totuşi, în ciuda insuficienţelor mele, partidul mă dorea! Şedinţa organizaţiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat într-un exerciţiu de acuzaţii de o neînchipuită duritate, de parcă s-ar fi urmărit nu primirea, ci excluderea, chiar înainte de a fi primit.

Voiam să am o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică. În realitate, totul avea să fie infinit mai complicat. Ca să mă împlinesc, trebuia să cadă mai întâi comunismul, şi asta nu ţinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei.“ (Lucian Boia)

Lucrarea reproduce editia sa (a III-a) publicata de reputatul istoric incepand din anul 1938, in colectia Biblioteca enciclopedica a Fundatiei pentru literatura si arta Regele Carol II, si, pe parcursul a trei volume, cuprinde istoria poporului roman, din cele mai vechi timpuri pana la sfarsitul epocii fanariote. Fidel infatisarii dezvoltarii istorice a intregului popor roman, de pretutindeni, autorul acorda fiecarui factor, de ordin economic si de ordin spiritual importanta si locul ocupat in istoria neamului, subsumandu-le insa adevarului primordial avut in vedere de-a lungul intregii scrieri: respectarea obligatorie a adevarului istoric, cu cea mai riguroasa nepartinire.

Istoria romanilor. Vol. 1 - Din cele mai vechi timpuri pana la moartea lui Alexandru cel Bun (1432)

Istoria romanilor. Vol. 2 - De la Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun pana la Mihai Viteazul

Istoria romanilor. Vol. 3 - De la moartea lui Mihai Viteazul pana la sfarsitul epocii fanariote (1601-1821)

Descriere

Lucrare monumentală, Istoria Bucureştilor este o temeinică sinteză, în care alcătuirile urbei şi analiza de detaliu se îmbină cu perspectiva de ansamblu şi cu evoluţia în timp. În 1967, anul apariţiei primei sale ediţii, Istoria Bucureştilor reprezenta cea mai cuprinzătoare monografie din câte apăruseră până atunci.

Astăzi, după 45 de ani, şi-a păstrat acest loc.

Alte titluri de Constantin C. Giurescu: Istoria românilor (3 volume) , All

Vezi mai mult

Istoria Romaniei isi propune sa infatiseze trecutul poporului roman si al spatiului istoric romanesc, in toata complexitatea sa, in interactiunea permanenta dintre romani si ceilalti locuitori ai acestui spatiu si in contextul creat de realitatile internationale care au constituit cadrul geopolitic al istoriei romanesti.

Spatiul cel mai larg, raportat la segmentul cronologic tratat, a fost rezervat ultimelor doua secole, din vremea constituirii natiunii romane pana la sfarsitul totalitarismului.

Doi istorici straini, unul american, celalalt englez, cunoscuti pentru contributiile lor stiintifice, au acceptat sa-si asume redactarea capitolelor privitoare la acest interval. La competenta lor profesionala recunoscuta se adauga avantajul de a nu fi implicati in viziunile partizane dezvoltate inevitabil din realitati care nu si-au pierdut inca actualitatea.

Povestea ce urmează este asemenea unui pahar umplut pe jumătate. Depinde de dumneavoastră să spuneţi dacă el este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Suntem oare condamnaţi să fim la coada Europei? Sau, oare, avem o capacitate de regenerare uriaşă, în măsură să ne salveze din greşelile pe care le facem? Poate că şi astăzi mai avem, totuşi, o şansă.

Cum anume a ajuns Gheorghe Gheorghiu-Dej în fruntea comuniştilor români? Cât de playboy a fost Regele Carol al II-lea? Cum a fost posibil ca o tânără pe nume Cătălina Toderiu să intre în galeria eroilor naţionali sub numele de Ecaterina Teodoroiu? De ce au venit în România preşedinţii Charles de Gaulle sau Richard Nixon? De ce Regina Angliei l-a plimbat în caleaşca regală pe Nicolae Ceauşescu? Sau de ce s-a dus acesta din urmă într-o vizită în Iran, în chiar ultimele sale zile de viaţă?

Acestea şi alte întrebări îşi regăsesc aici un răspuns. Singura concluzie a acestor pagini este şi cea mai simplă: istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost altădată. Iar, pentru unii dintre noi, aceasta o face să fie cea mai frumoasă poveste din toate câte există.

„Istoria românilor de dincolo de fruntarii” reprezintă o alăturare, deloc întâmplătoare, a următoarelor lucrări tipărite disparat de marele savant care a fost Nicolae Iorga:

1. Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei, Editura Tipografia Ziarului „Universul”, anul apariţiei 1940.

2. Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Editura Tipografia Ziarului „Neamul Românesc”, anul apariţiei 1918.

3. Pagini despre Basarabia de astăzi, Editura Tipografiei „Neamul Românesc” din Vălenii de Munte, anul apariţiei 1912.

4. Legăturile românilor cu rușii apuseni și cu teritoriul zis „ucrainean”, Librăriile Socec & Co., C. Sfetea, Pavel Suru, anul apariţiei 1916.

5. Albania și România, Editura Tipografiei „Neamul Românesc” din Vălenii de Munte, anul apariţiei 1915.

6. Istoria românilor din Peninsula Balcanică, Editura „Cultura Neamului Românesc”, anul apariţiei 1919.