*Pianistul. Amintiri din Varșovia 1939-1945 urmate de fragmente din jurnalul lui Wilm Hosenfeld *

*Pianistul. Amintiri din Varșovia 1939-1945 urmate de fragmente din jurnalul lui Wilm Hosenfeld *

Premiul pentru cea mai bună carte a anului 2000 acordat de revista Lire

• Jewish Quarterly-Wingate Literary Prize în 2000

• Marele premiu al cititoarelor revistei Elle în 2002

• Inclusă pe listele celor mai bune cărți ale anului 1999 din publicațiile Los Angeles Times, Boston Globe, The Sunday Times, The Guardian, The Economist, Library Journal

• Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Roman Polański, distins cu Palme d’Or și cu premiul BAFTA pentru cel mai bun film în 2002 și cu trei premii Oscar în 2003 (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun actor - Adrien Brody, cel mai bun regizor) Publicată în Polonia în 1946 și apoi interzisă de autoritățile comuniste, povestea pianistului și compozitorului evreu Władysław Szpilman despre lupta pentru supraviețuire în ghetou și, mai apoi, într-o Varșovie distrusă, stă, prin valoarea sa documentară și umană, alături de cele mai cunoscute evocări ale Holocaustului. În septembrie 1939, al Doilea Război Mondial începea cu invadarea Poloniei. Tânărul pianist susținea pe 23 septembrie, la radio, un recital cu lucrări de Chopin, în zgomotul bombelor germane. Încă nu știa că aceea era ultima transmisiune în direct înainte de distrugerea stației de emisie de la Radio Polonia. Avea să se întoarcă în studio în ianuarie 1945, imediat după eliberarea Varșoviei, și să reia recitalul Chopin din 1939. În acest răstimp, Władysław Szpilman pierdea tot ce poate pierde un om în vremuri de ură, frică și război.

Folosind un limbaj mai apropiat de stilul reținut al lui Primo Levi decât de urgența morală a lui Elie Wiesel, Szpilman, un observator de o remarcabilă luciditate, scrie despre cum a supraviețuit datorită unei combinații de ingeniozitate și noroc, în ciuda faptului că familia i-a pierit. - Publishers Weekly Władysław Szpilman descrie Holocaustul într‑o proză reținută care are, pe alocuri, intensitatea poeziei. Nu voi uita niciodată scena din Umschlagplatz: Władysław Szpilman se afla acolo, de partea cealaltă a graniței vieții, ales pentru un transport în necunoscut, despre care toți știau că înseamnă o anumită moarte. Părinții autorului, el însuși, fratele și cele două surori ale sale împart între ei o caramelă tăiată în șase - ultima lor masă împreună. - Wolf Biermann

Traducere din limba poloneză de Luiza Săvescu.

Fragment din cartea „Pianistul. Amintiri din Varșovia 1939-1945” de Wladyslaw Szpilman:

„Prima zi a anului 1943 - anul în care nemţii aveau să sufere înfrângerea anunțată de Roosevelt. Într-adevăr, norocul începea să-i părăsească pe toate fronturile. Dacă măcar linia vreunuia dintre aceste fronturi ar fi fost mai aproape! A ajuns la noi și vestea despre înfrângerea lor de la Stalingrad, prea dureroasă ca să poată fi ascunsă sau ignorată cu un comunicat de presă obișnuit, de felul „,evenimentul acesta nu are nici o importanță pentru desfăşurarea victorioasă a războiului“. De data aceasta, nemţii au fost nevoiţi să recunoască. Germania a decretat trei zile de doliu, care, pentru noi, au fost primele zile de bucurie după multe luni. Optimistii îşi frecau mâinile, convinşi că războiul urma să se termine în curând. Pesimiștii erau însă de altă părere: războiul avea să mai dureze încă multă vreme, dar mă- car acum nu exista nici o îndoială legată de sfârşitul lui. Odată cu veştile politice tot mai îmbucurătoare, activitatea organizațiilor clandestine din ghetou s-a intensificat. Şi grupul meu era implicat.

Majorek se ocupa de aprovizionarea de fiecare zi cu saci cu cartofi, sub care dosea muniţie. Mai târziu o împărțeam între 1/40 noi și o duceam în ghetou, ascunzând-o în cracii pantalonilor. Pericolele erau multe şi puțin a lipsit să nu se sfârșească tragic pentru noi toți. Majorek adusese cartofii în saci, ca de obicei, la depozitul unde fusesem repartizat eu. Trebuia să îi deşert, să ascund muniţia şi să o distribui seara colegilor. Cu toate acestea, abia ce îi pusese jos şi plecase din depozit, că s-a deschis uşa pe neașteptate şi în cadrul ei a apărut Untersturmführer Young. A privit în jur, a zărit sacii şi s-a apropiat de ei cu pas rapid. Mi s-au tăiat picioarele. Dacă îi verifica, eram pierduți. În primul rând eu mă alegeam cu un glonț în cap. Young s-a oprit lângă saci şi a încercat să desfacă unul. Sfoara se încurcase şi se dezlega cu greutate. SS-istul a înjurat nerăbdător uitându-se după mine. - Dezleagă-l! a mormǎit el. M-am apropiat, făcând eforturi să-mi stăpânesc nervozitatea. Dinadins încet, aparent calm, m-am apucat să-l dezleg. Neamțul stătea aplecat deasupra mea, cu mâinile la spate. - Ce e înăuntru? - Cartofi. Ni s-a dat voie să aducem zilnic cartofi în ghetou. Sacul era dezlegat deja. Următorul ordin: - Arată! Am băgat mâna în sac. Nu erau cartofi. Chiar în ziua aceea, în loc de o parte din cartofi, Majorek cumpărase puțină hrișcă şi fasole. Erau chiar deasupra, iar sub ele, cartofii. I-am arătat un pumn de boabe lungi, gălbui.”