**Prefață de Sebastian Iacob Moga **

**Prefață de Sebastian Iacob Moga **

** Postfață de Victor-Eugen Salcă**

** Proiect editorial apărut sub egida Asociația „Vechiul Cluj”**

Coordonatorul volumului: Tudor Sălăgean

** Coordonatorii proiectului: Sebastian‑Iacob Moga, Victor‑Eugen Salcă**

** Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş**

Iată că s-au publicat 10 volume și s-au împlinit 11 ani de „Povești despre Cluj”. Cum trece timpul! Trecem și noi, dar dragul nostru Cluj rămâne la fel de frumos în evoluția lui. Chiar dacă acest fenomen are uneori rezultate mai bune, iar alteori mai puțin bune. Noi iubim orașul, orice ar fi. Am descoperit în acești 11 ani oameni faini, care știu extrem de multe despre Cluj. E important ca poveștile lor să rămână scrise, să nu se piardă. Am văzut, de asemenea, oameni care sorbeau cu pasiune informațiile primite. Le mulțumesc celor inimoși care au scris în toate volumele noastre, precum și celor nu mai puțin inimoși care le-au cumpărat și citit. Sunt mândru că Asociația „Vechiul Cluj” a lăsat ceva palpabil și frumos în urmă. Totuși, purtați de valul poveștilor, aș vrea să nu uităm un lucru: Clujul e al locuitorilor săi, indiferent de locul și data nașterii. Ce ar fi el fără ei? (SEBASTIAN IACOB MOGA)

Nu trebuie să uităm niciodată cum se stătea la coadă la „Miorița” pentru lapte, pâine, unt, la Alimentara pentru zahăr, ulei, făină de mălai, la măcelăriile cu cârlige goale, în speranța că „se aduce” carne, la produse „de lux”: lămâi, portocale, banane, cafea. O mențiune specială merită, totuși, hârtia... igienică! Și asta se vindea „raționalizat”. Să ne amintim și de listele de așteptare pentru achiziționarea de autoturisme, mașini de spălat și televizoare color, de cozile la PECO (când „se băga” benzină), de circulația în „duminicile pare” și „duminicile impare” și de întreruperea circulației în iernile grele... Și cum se trăia cu întreruperi la energia electrică, cum se raționalizau gazul natural sau apa. Cum înghețau oamenii în stații așteptând troleibuzele de Mănăștur. Autobuzele de Zorilor veneau din an în Paști. Dar nu contau toate astea! Bine că eram (!?) respectați în lume (unde numai paserile cerului și anumiți cetățeni merituoși ajungeau) și mai aveam și ț-șpe tone de oțel pe cap de locuitor. (VICTOR-EUGEN SALCĂ)

Istoricii sunt, în general, interesați de procesele de vrăjitorie încheiate cu condamnarea și executarea acuzatelor (sau acuzaților, în destul de rarele cazuri în care suspiciunile vizau bărbați), acestea oferindu-le ocazia de a sublinia realitățile dintr-o epocă marcată de nedreptăți reale și evidente. Trebuie să știm însă că nu toate procesele de vrăjitorie au fost judecate de magistrați însetați de sânge. Un astfel de caz a avut loc în luna martie 1612, când cei doi judecători ai orașului, Gergely Bonczidai și Peter Filstich, nu au luat, de fapt, în considerare acuzațiile de vrăjitorie formulate împotriva a două femei, în împrejurări care ridicau numeroase și justificate semne de întrebare. [...] Pârâtele au fost arestate și încarcerate în închisoarea orașului, fiind acuzate că ar fi folosit vin, gălbenușuri de ou și lapte stors din sân cu intenția de a-l vrăji pe Mihály Cziszmasia, căruia i-ar fi provocat o boală gravă. (TUDOR SĂLĂGEAN)