„In decembrie 2007, Emil Brumaru strecura dintr-odata intr-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, cind erau in toi cine stie ce discutii nevinovate despre paiate, sobe sau pagini: «Si de aici o sa trec la altceva... Cred ca ar fi interesanta o carte cu viata, atit cit poate fi ea destainuita, ...

„In decembrie 2007, Emil Brumaru strecura dintr-odata intr-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, cind erau in toi cine stie ce discutii nevinovate despre paiate, sobe sau pagini: «Si de aici o sa trec la altceva... Cred ca ar fi interesanta o carte cu viata, atit cit poate fi ea destainuita, a doi oameni de virste diferite... De gindit». Am ris ca de o ghidusie si, cu siguranta, nu m-am gindit la nici o carte. Peste o luna, iarasi: «Si revin la ideea scrierii unei carti, asa, in unda intimplarii... nefortind nimic... Carte pe care deja am inceput sa o scriem, iti atrag, cu viclenie, atentia!». Si atunci comentariul a zburat pe linga mine aproape neluat in seama. Aceste doua comentarii m-au frapat abia acum, la recitirea dialogurilor noastre adunate laolalta. A trebuit sa treaca niste ani ca sa pricep si eu ca, probabil, din povestile noastre intersectate si decupate apoi sub forma de rubrica de revista chiar crescuse pe nestiute o carte.” (Veronica D. Niculescu )