Formule de succes pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza

Editura: PUBLICA
An: 2011
Pagini: 536
Tip copertă: Paperback brosat
ISBN: 9789731931746
ISBN-10: 9731931740
Categorii: Management

Descriere

Descriere

Cum de au reuşit unele companii, chiar de dimensiuni mici şi mijlocii, să evite vârtejul crizei economice globale, care a înghiţit giganţi din toate industriile? Ce strategii şi formule au adoptat încât să dejoace calculele hârtiei şi să înainteze contra curentului, obţinând rate ridicate de creştere şi profitabilitate?

Cartea de faţă demonstrează, cu numeroase exemple, din România şi din regiune, dar şi de la nivel mondial, că secretul succesului se află în aplicarea unor strategii bine definite. Învingătorii crizei nu sunt neapărat companiile mari, ci cele care s-au încadrat ferm într-unul din cele patru profiluri analizate în volum: Industry Shark, Regional Hero, Local Specialist sau International Champion. Aceştia vor avea câştig de cauză şi pe termen lung, într-o competiţie tot mai dură şi într-un proces de concentrare economică tot mai accentuat.

Studiile de caz de pe piaţa locală au fost realizate de parteneri şi experţi din cadrul PwC România şi au abordat sectoare economice variate: financiar-bancar, asigurări, auto, energie, farmaceutic, retail, produse alimentare, telecomunicaţii şi utilităţi. Printre companiile analizate se numără: BRD - Groupe Société Générale, Vienna Insurance Group, Dacia - Groupe Renault, Romtelecom, Vodafone, Labormed, GDF Suez Energy, CEZ, Caroli Foods.

Este o carte esenţială pentru liderii de business din România, care au de-acum la dispoziţie un manual de strategii învingătoare şi care pot înţelege mai bine tendinţele de concentrare ale industriilor în care activează.

Alte titluri de Vasile Iuga: 7 teme fundamentale pentru România 2014 , RAO , colecţia Rao istorie

Alte titluri de Irina Cristescu: Federer. În căutarea perfecțiunii , Victoria Books

Michael Schumacher , Victoria Books

Umbre în vie. Conspirația menită să distrugă cel mai rafinat vin din lume. Adevărata poveste , Publica , colecţia Narator

Ce are asta de-a face cu mine? , Publica

Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich , Corint , colecţia Corint Istorie

Frida Kahlo şi culorile dragostei , Nemira , colecţia Damen Tango

Alte titluri de Ioana Cristescu: Michael Schumacher , Victoria Books

Vezi mai mult

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.

Librarie

În stoc Cel mai bun preț
66,80 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 249,00 RON
Actualizat: 1 zi în urmă

Cartepedia

În stoc
80,45 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 160,00 RON
Actualizat: 17 ore în urmă

Libhumanitas

În stoc
80,45 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 149,00 RON
Actualizat: 5 zile în urmă