Poezia pe care o scrie Valeriu Stancu a dobândit incă de la primele cărti - infrângerea Somnului (1981), Soarele-Lup (1984) si Fiinta de Vis (1989) - acele semne distinctive prin care se impun o lume poeticã si un stil, mai exact, un mod de a-si exprima trăirea interioară, acel univers ascuns pe car...

Poezia pe care o scrie Valeriu Stancu a dobândit incă de la primele cărti - infrângerea Somnului (1981), Soarele-Lup (1984) si Fiinta de Vis (1989) - acele semne distinctive prin care se impun o lume poeticã si un stil, mai exact, un mod de a-si exprima trăirea interioară, acel univers ascuns pe care si-l poartã fiecare precum melcul cochilia sa. Poezia lui Valeriu Stancu, de o indiscutabilã complexitate a temelor si imagisticii, purcede de la mirajul unor semne si al unor nume apartinând unei mitologii personale: Soarele-Lup, Magul Nimeni, Lastheria, Fiinta de Somn constituie structura acestei mitologii, elementele de focalizare a mesajului liric, de jalonare a traseului său de la poet spre cititor. Astfel, Magul Nimeni este stăpânul aezilor, al poetilor-cântareti, in vreme ce Lastheria - numele femeii si al poeziei - se lasă ocrotità de aed, dezväluindu-se prin cântecul si suferinta (orbirea) sa: „Iertarea - ultimã stare -/ lenevind la intrare/ săgetată de somn/ cresterea formelor goale spre orizonturi/ spre orizonturi rostuite de ceată/ frustrati redescoperim exaltarea/ surâsul abscons/ carne a cuvântului/ ochiul Lastheriei/ erotismul/ nisipul statuilor/ creioanele ascutite-n rostire/ trupul de somn/ somnul Magului Nimeni/ si mai ales ciclice träiri/ de la mine/ etern/ până la mine/ in absentia/ iertarea - măcinată culoare in formele vechi/ cu trup de-ntuneric/ tablouri măcinate de somn/ trupul imaginatiei/ si rana stilizând câmpurile/ cuvântului/ ca o pilduitoare/ si arsă/ «renuntare la sine/ hic et nunc..»" (In absentia).