„Tom Rockmore spune cu voce tare ceea ce în mediile academice doar se șușotește: filosoful Martin Heidegger a fost național-socialist. De adâncime, și nu de suprafață. El spera ca filosofia lui să fie cheia de boltă a puterii național-socialiste. Chiar dacă a fost rector pentru o scurtă perioadă în ...

„Tom Rockmore spune cu voce tare ceea ce în mediile academice doar se șușotește: filosoful Martin Heidegger a fost național-socialist. De adâncime, și nu de suprafață. El spera ca filosofia lui să fie cheia de boltă a puterii național-socialiste. Chiar dacă a fost rector pentru o scurtă perioadă în vremea lui Hitler, idealul lui a rămas o speranță întreaga viață. Filosoful american execută o magistrală și credibilă partitură pentru a demonstra că intelectualul (geniul) produce într-un context sociopolitic. Principiul «artă pentru artă» reprezintă o ficțiune amăgitoare. Turnul de fildeș sau laboratorul ideilor sterile, purificate de spațiu, timp și civilizația în care ele se articulează, reprezintă, așa cum ne spune Tom Rockmore, o iluzie pentru preamărirea intelectualului. Între operă și societate, între operă și suprastructura socialului, există multiple intersectări. Pe unele dintre ele le deconstruiește aici Rockmore prin demitizarea lui Heidegger. El ne oferă o cheie de lectură, din registrul spiritului critic, utilă și pentru revizitarea elitei intelectuale radicale din România interbelică.” (Alexandru Florian)

„Heidegger, considerat de obicei un filosof de prim rang, este, dacă aparține primului rang, singurul astfel de filosof, poate chiar singurul intelectual de prim rang care a aderat la nazism. Scopul cărții de față este să contribuie la înțelegerea ideilor lui Heidegger în contextul în care acestea s-au născut. În circumstanțe normale, această sarcină este relativ simplă. Dar, uneori, ea poate deveni dificilă sau chiar foarte dificilă. Un caz tipic ar fi, de exemplu, atunci când, dintr-un motiv sau altul, cum pare să se întâmple în cazul lui Heidegger, un anumit autor privește interpretarea filosofică nu ca pe o modalitate de a ne spune cine suntem, ci mai degrabă ca pe o modalitate foarte aparte de a ne ascunde de noi înșine, ca să zicem așa, adică nu de a dezvălui, ci dimpotrivă, de a masca.” (Tom Rockmore)