„Maranathà”, „Vino, Doamne!” era una din invocaţiile primilor creştini. Potrivit sfântului Pavel, creştinii sunt cei „care iubesc arătarea lui” (2Tim 4,8), cei care aşteaptă cu bucurie a doua venire a Domnului. Dacă uneori nu se întâmplă aşa, aceasta se datorează faptului că treptat s-a impus convin...

„Maranathà”, „Vino, Doamne!” era una din invocaţiile primilor creştini. Potrivit sfântului Pavel, creştinii sunt cei „care iubesc arătarea lui” (2Tim 4,8), cei care aşteaptă cu bucurie a doua venire a Domnului. Dacă uneori nu se întâmplă aşa, aceasta se datorează faptului că treptat s-a impus convingerea că există două lumi diferite şi că într-o bună zi una va trebui părăsită în mod inevitabil pentru a trece spre cealaltă. Iar aceasta îl desparte pe om în mod tragic. În plus, o anumită teologie a luat temele legate de escatologie (moartea, judecata, iadul, viaţa veşnică…) înşiruindu-le una după alta, transformând simbolurile într-un sistem logic, fără nicio legătură cu viaţa concretă. Autorul exploatează limbajul izvoarelor patristice şi orientale care descriu vremurile de pe urmă ca pe o nouă creaţie, o întâlnire între acţiunea lui Dumnezeu şi maturizarea lumii, în care istoria nu constituie doar materia pentru judecată, ci şi „cărămizile” pentru zidirea noului Ierusalim.