Ultimii martori
336
Pagini
2016
An
Cartonată
Copertă
Descriere
Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori este cea mai sfâşietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocenţa supusă violenţei şi anihilării? Personajele acestei cărţi, băieţi şi fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mo...
Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori este cea mai sfâşietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocenţa supusă violenţei şi anihilării? Personajele acestei cărţi, băieţi şi fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie –, între trei şi doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi. Şi totuşi, în pofida suferinţelor descrise, textul dobândeşte o extraordinară forţă evocatoare pentru că reuşeşte să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr şi răvă şitor sufleteşte, Ultimii martori ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei şi a vieţii.
„Am căutat genul literar cel mai potrivit cu viziunea mea asupra lumii, care să reflecte modul în care urechea mea aude, iar ochii mei văd viaţa. [...] Am încercat mai multe şi în final am ales unul în care vocile omeneşti vorbesc ele însele. [...] Eu nu înregistrez însă pur şi simplu istoria seacă a evenimentelor şi a faptelor, ci scriu o istorie a sentimentelor umane.” (Svetlana Aleksievici)** Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări.**
Conectează-te pentru a lăsa o recenzie
Nicio recenzie încă
Ai citit cartea? Fii primul care lasă o recenzie!