De unde vin ideile bune. Istoria naturală a inovaţiei
Descriere
Descriere
Cu toţii recunoaştem o idee bună atunci când ne iese în cale. Ecuaţiile cubice, tiparniţa, creionul, bateria, Google – toate acestea sunt idei măreţe. Însă de unde vin ele? Ce fel de medii le fac mai probabilă apariţia? Ce aprinde scânteia strălucirii lor? Cum generăm ideile fundamentale care ne propulsează cariera, viaţa, societatea, cultura?
În De unde vin ideile bune, Steven Johnson își pune aceste întrebări, iar răspunsurile pe care le descoperă sunt revelatoare şi convingătoare. Într-un stil contagios, cultural omnivor, Johnson îşi foloseşte abilităţile cognitive în varii domenii, de la neurobiologie sau urbanism până la cultura internetului, sfârşind prin a identifica şapte modele-cheie, care se află în spatele inovaţiei autentice.
Plecând de la mult lăudatele sale naraţiuni despre inovatori, The Ghost Map şi The Invention of Air, ambele cărţi bucurându-se de un mare succes la public, Johnson examinează modul în care inovaţia poate fi accelerată în anumite împrejurări şi în ce fel mediile fizice pot să afecteze şi să stimuleze ideile măreţe. De la Darwin şi canapeaua lui Freud până la sediile companiilor Google şi Apple, Johnson cercetează focarele de inovaţie din timpurile moderne şi extrage abordări aplicabile şi trăsături comune ce par să se ivească în momentele de maximă originalitate.
Alte titluri de Steven Johnson:
Cum am ajuns aici. Șase inovații care au făcut lumea modernă , Publica
Wonderland , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Cum am ajuns aici pentru tinerii cititori. Șase inovații care au făcut lumea modernă , Publica
Vizionar , Publica
Alte titluri de Dan Crăciun:
Isaac Newton , Publica
Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman , Publica
Adevărul (cinstit) despre necinste: Cum îi mințim pe toți - dar mai ales pe noi înșine , Publica
Gândire rapidă, gândire lentă , Publica
Filosofie pentru viață și alte situații periculoase , Publica
Remedii lente , Publica
A da și a lua : O abordare revoluționară a succesului , Publica
Cucerirea socială a pământului , Humanitas , colecţia Paşi peste graniţe
Descoperă-ți Elementul , Publica
Alex Ferguson , Victoria Books
Gândește ca un trăznit , Publica
Jucătorul ingenios. Teoria jocurilor și arta transformării situațiilor strategice , Publica
Inovatorii , Publica
Mintea organizată. Cum să gândeşti corect în era supraîncărcării informaţiei , Publica
Văzând ceea ce alții nu văd. Uimitoarele căi ale perspicacităţii , Publica
Contagios , Publica
La pescuit de fraieri , Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Originalii , Publica
Puterea obişnuinţei , Publica
Cine i-a gătit cina lui Adam Smith? , Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Peak , Publica
Dilema omnivorului , Publica
Wonderland , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Iluzia cunoașterii , Publica , colecţia Economie
De ce nu fac zebrele ulcer? , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Credința unui om liber. Scrieri esențiale, vol. 1 , Vellant , colecţia Cărţi însemnate
Behave , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Teoria cunoașterii. Scrieri esențiale, vol.2 , Vellant , colecţia Versant
Îngerii mai buni ai naturii noastre. De ce s-a diminuat violența , Publica
Gena egoistă , Publica
De vorbă cu necunoscuți. Ce ar trebui să știm despre oamenii pe care nu îi cunoaștem , Publica
Viață fără frică. Scrieri esențiale (vol. 3) , Vellant , colecţia Cărţi însemnate
Cele șase secrete ale inteligenței , Publica
Range , Publica
Catalizatorul , Publica
Puterea răului , Paralela 45 , colecţia Cărți practice
Gena sportivă. Din tainele științei performanței sportive extraordinare , Publica
Umilul Pi , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Regândește , Publica
Raționalitatea , Publica
Matematică pentru împlinirea ființei umane , Paralela 45 , colecţia Popularizarea științei
Decodificarea excelenței. Cum au succes cei mai buni din lume folosind ingineria inversă , Publica
Războiul lui Spartacus , Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Omul din viitor , Publica
1000 de creieri , Publica
Dulce-amar , Publica
Meduza fără vârstă , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Dacă Nietzsche ar fi fost un narval , Publica , colecţia Co-lecția de știință
Cum se fac lucrurile mari , Publica
O viaţă ce merită trăită , Trei
Ticăloșii de la job , Paralela 45
Putere și progres , Publica
Calea stoică spre bogăție , Publica
Determinat , Publica
Cântecul celulei , Trei
Cântecul sirenelor , Publica
Arta imposibilului , Publica
Filosofie și viață , Trei , colecţia FilosoFii Academos
Vezi mai mult
Opiniile cititorilor
Fii primul care lasă un review!
Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.
Ai deja cont? Conectează-te aici.