Aplicarea psihanalizei la literatură a fost una dintre activitățile predilecte ale lui Freud. Majoritatea eseurilor din prezentul volum, printre care se numără „Motivul alegerii casetei", „O amintire din copilărie în * Poezie și adevă* r", „Scriitorul și activitatea fantasmatică", sun...

Aplicarea psihanalizei la literatură a fost una dintre activitățile predilecte ale lui Freud. Majoritatea eseurilor din prezentul volum, printre care se numără „Motivul alegerii casetei", „O amintire din copilărie în * Poezie și adevă* r", „Scriitorul și activitatea fantasmatică", sunt dedicate acestui demers. Identificarea prezenței și acțiunii inconștientului în opera literară a urmărit, pe de o parte, confirmarea descoperirilor psihanalizei prin regăsirea adevărurilor sale în opera literară, iar pe de altă parte popularizarea psihanalizei prin înrudirea cu literatura. Între vis și creația literară (și artistică în genere) există, în viziunea lui Freud, o strânsă înrudire structurală și de conținut.

Ca și visul, opera literară are un conținut latent (inconștient) care se exprimă doar prin conținutul manifest. Desigur, opera literară se deosebește de vis prin folosirea conștientă a unor mijloace tehnice, care nu conferă semnificație, ci o ascund. În consecință, interpretarea operei literare va urma metoda interpretării visului. Astfel, Freud descoperă, în „Dostoievski și paricidul", în spatele tramei din „Frații Karamazov", motive legate de complexul Oedip, motive pe care autorul le proiectează în personajele romanului.

Nu este deloc întâmplător că trei capodopere ale literaturii tuturor timpurilor – Oedip rege de Sofocle, Hamlet de Shakespeare și Frații Karamazov de Dostoievski – tratează aceeași temă a paricidului. Toate trei dezvăluie și motivul faptei, rivalitatea sexuală pentru o femeie. Cu siguranță, prezentarea cea mai transparentă o găsim în drama bazată pe legenda greacă. Aici, eroul comite el însuși crima. Însă, prelucrarea literară, fără atenuare și învăluire, nu este posibilă. Mărturisirea directă a intenției de paricid, așa cum o obținem în cursul terapiei psihanalitice, pare de nesuportat fără o pregătire psihanalitică**.

Sigmund Freud Operele de artă mă impresionează puternic, îndeosebi literatura și sculptura, mai rar pictura. Când am prilejul, zăbovesc îndelung în fața lor și încerc să le înțeleg în felul meu, adică să-mi explic prin ce anume acționează asupra mea. Acolo unde nu reușesc, de exemplu în cazul muzicii, sunt aproape incapabil să resimt plăcere. O înclinație raționalistă sau poate analitică mă împiedică să mă emoționez fără să știu care este cauza acestei emoțiiSigmund Freud**

** Cuprins:**

Notă asupra ediţiei

** Psihopaţi pe scenăNotă introductivăDelir şi vise în* Gradiva *de Jensen**Notă introductivă

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III

Capitolul IV

Notă introductivă la ediția a doua** Scriitorul şi activitatea fantasmaticăNotă introductivăO amintire din copilărie a lui Leonardo da Vinci**Notă introductivă

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III

Capitolul IV

Capitolul V

Capitolul VIMotivul alegerii caseteiNotă introductivă

Capitolul I

Capitolul IIMoise al lui MichelangeloNotă introductivă

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul III

Capitolul IV

Anexă** Câteva tipuri de caracter din practica psihanalitică**Notă introductivă

I Excepţiile

II Cei care eşuează din cauza succesului

III Răufăcătorii din sentimente de vinovăţieO amintire din copilărie în* Poezie şi adevărNotă introductivăStraniul*Notă introductivă

Capitolul I

Capitolul II

Capitolul IIIDostoievski şi paricidulNotă introductivă**Bibliografie

Listă abrevieri**

** Index**