De-a lungul vieţii şi operei sale impresionante închinate adevărului, Augustin a dedicat nu una, ci două lucrări unei teme ce pare să-l fi preocupat neîncetat: minciuna. În prima, De mendacio (* Despre minciună*), alcătuită în jurul anului 395, cu puţin înainte de a fi ales episcop de Hippo, analize...

De-a lungul vieţii şi operei sale impresionante închinate adevărului, Augustin a dedicat nu una, ci două lucrări unei teme ce pare să-l fi preocupat neîncetat: minciuna. În prima, De mendacio (* Despre minciună*), alcătuită în jurul anului 395, cu puţin înainte de a fi ales episcop de Hippo, analizează metodic toate tipurile de minciuni pe care le întâlnim curent în viaţă. Socotind-o o scriere neizbutită şi mult prea complicată, autorul n-a publicat-o niciodată, ba mai mult, a vrut chiar s-o distrugă. Pe cea de-a doua, Contra mendacium (Împotriva minciunii), a redactat-o aproape 25 de ani mai târziu, în chip de răspuns la problemele ridicate în Hispania de secta priscillianistă.

Deşi diferite atât la nivelul intenţiilor, cât şi la cel al structurii şi al conţinutului, cele două mici tratate reprezintă o investigaţie unitară şi complexă a cărei concluzie e fermă: pe minciună nu se poate zidi nimic, cu toate că există şi minciuni salvatoare; adevărul rămâne primordial, el nefiind doar o abstracţie, ci o realitate ce trebuie asimilată şi trăită, un bun pe care trebuie să-l iubim.

Citind * Despre minciună* ca pe o frământată meditaţie a unui mare filozof creştin şi totodată ca pe un îndemn la reflecţie, putem ajunge să conştientizăm mai bine răspunderea pe care-o purtăm ori de câte ori mânuim cuvântul rostit sau scris – oglindă fidelă sau deformată a ceea ce simţim sau gândim.