Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneştia celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm,benefică) o compilaţie... Ar fi de-adreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lorîn câteva cuvinte. Întrucât incon...

Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneştia celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm,benefică) o compilaţie... Ar fi de-adreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lorîn câteva cuvinte. Întrucât inconturnabila clapetă a volumului trebuie, totuşi,scrisă, spune-vom doar atât: în timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato,ce reia tema incipientă (şi, de fapt, unică) până la propria-i istovire, Cântarea Cântărilor ar fi (ziscvasi-pleonastic) o cantată; în ciudacantabilităţii, însă, cel mai hermetic text este al ei, – pe când al cestuilalte sapienţial şi, ca atare, mult mai transparent. Cât despre cel dintâi, făcândabstracţie, aici, de conotaţiile-i absconse şi de subtextu-i esoteric, uncomentariu optim (în, bineînţeles, puţine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o „proză” a marelui poetArghezi: „Şi în mijlocul mânăstirii, urzită cu fulgi de ceaţă, ea [«ţigancatânără şi frumoasă», n.n.] porni cuurciorul cu apă, ridicându-şi fusta ca o togă deasupra unui trup negru, molaticşi sprintem, ca din Cântarea Cântărilor, însoţită de murmur de cobze.” Ş.F.