Volumul de față este primul dintr-o serie de Priviri asupra Scripurii, care va conține articole, eseuri, studii despre Biblie, semnate de teologi contemporani.

Volumul de față este primul dintr-o serie de Priviri asupra Scripurii, care va conține articole, eseuri, studii despre Biblie, semnate de teologi contemporani.

Perspectiva generală a acestor volume se dorește în consonanță cu învățătura Conciliului Vatican II, din constituția dogmatică despre revelația divină:

„Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieștile Scripturi, după cum a venerat și însuși trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieții atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu, cât și de la aceea a trupului lui Cristos și să o dea credincioșilor. Ea le-a considerat și le consideră, unite cu sfânta tradiție, drept regula supremă a credinței sale deoarece, fiind inspirate de Dumnezeu și consemnate în scris o dată pentru totdeauna, ele ne comunică, în mod imuabil, cuvântul lui Dumnezeu însuși, iar în cuvintele profeților și ale apostolilor fac să răsune glasul Duhului Sfânt. Întreaga propovăduire a Bisericii, ca și religia creștină însăși, trebuie să fie, așadar, hrănită și călăuzită de Sfânta Scriptură. Căci în Cărțile sfinte, Tatăl care este în ceruri iese cu multă iubire în întâmpinarea fiilor săi și vorbește cu ei; în cuvântul lui Dumnezeu se află atâta putere și tărie încât el constituie pentru Biserică sprijin și forță iar pentru fiii Bisericii tăria credinței, hrană a sufletului, izvor curat și nesecat al vieții spirituale. De aceea, Sfintei Scripturi i se pot aplica în chip minunat cuvintele: «Viu este cuvântul lui Dumnezeu și lucrător» (Evrei 4,12), «care are puterea să zidească și să dea moștenire printre toți cei sfințiți»” (Faptele Apostolilor 20,32; cf. 1 Tesaloniceni 2,13) (Dei Verbum 21).

Teologii caută să spună aceeași istorisire sau cel puțin să-și spună povestirile într-un asemenea mod, încât să fim purtați în trecut la unica istorie. Însă relatarea povestirilor lor poate fi, totuși, înțeleasă ca exercițiu de exemplificare. Trebuie să clarific puţin de ce spun despre teologi că „își spun povestirile”. Folosesc limbajul de dragul analogiei; mai exact, mă refer la felurile în care teologii creează căi anume prin universul simbolic al Scripturii (...) Exemplificarea exegetică produce deseori o pluralitate de interpretări și căi prin universul scriptural, chiar și atunci când este articulată și explorată o învățătură identică. Astfel de teologi ne oferă atât „ceea ce ne învață Scriptura”, cât și o exemplificare a istorisirii pe care ne-o spune Scriptura. Ei „subcreează”, „desfrunzesc” gândirea creștină în subordinea Scripturii