Aproape că nu a existat epocă, de la primele texte scrise până azi, în care să nu se vorbească despre o criză a literaturii. Periodic, fie regimul politic, fie situaţia economică ori exuberanţele filozofarde au făcut să fie puse semne de întrebare după cuvântul „literatură”.

Aproape că nu a existat epocă, de la primele texte scrise până azi, în care să nu se vorbească despre o criză a literaturii. Periodic, fie regimul politic, fie situaţia economică ori exuberanţele filozofarde au făcut să fie puse semne de întrebare după cuvântul „literatură”.

Timp de cinci ani, o serie de întâlniri organizate în spaţii neconvenţionale la Bucureşti (şi, de câteva ori, în afara României) a încercat să adune scriitori de toate vârstele pentru a-i pune faţă în faţă cu publicul lor. Nici acum, dicţionarul limbii române nu include termenul „performare”, dar, dacă în cazul artelor spectacolului traducerea „interpretare” poate să funcţioneze, atunci când este vorba despre literatură, limba română nu oferă decât termenul „lectură”. Acest cuvânt nu acoperă complexitatea unei prezentări ce implică şi publicul în calitate de participant activ la întâlnirea cu scriitorul, şi cu textul acestuia.

Iniţiat ca un proiect de promovare a literaturii contemporane pentru un public larg, „Poeticile cotidianului” s-a transformat, după ani de întâlniri săptămânale, într-un eveniment literar cu propria sa concepţie despre literatură: poetica relaţională.