„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în...

„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.

Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi?

Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase.

Şi atunci, de ce o scriu?

Fiindcă nu pot să n-o fac.

«Prea puţin» e mai mult decât «deloc».

Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză.

Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020

,,Cum să-ţi placă, domnule... ăștia?“ Sunt recunoscător serviciului de corectură şi întregii edituri Humanitas fiindcă nu mi-a eliminat cuvântul „ăştia“ din titlul povestirii. Aud că prin grădiniţe şi chiar în primele clase de şcoală se practică acest nou tip de prigoană. Copiii sunt învăţaţi că se spune „acesta“ şi „aceasta“, nici­de­cum „ăsta“ şi „asta“. Dan Spătaru a murit la timp. Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii că a folosit un limbaj nepotrivit când i-a cântat ţărăncuţei „De data asta, măi fată, / Zi bogdaproste c-ai scăpat“...