Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice nu este doar încă o carte despre avangardă. E, înainte de orice, o pledoarie pentru abordarea complexă a acesteia în relație cu fenomene diferite sau chiar opuse. Din acest unghi, Junimea se înfățișează (și) ca o „avangardă” cultural...

Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice nu este doar încă o carte despre avangardă. E, înainte de orice, o pledoarie pentru abordarea complexă a acesteia în relație cu fenomene diferite sau chiar opuse. Din acest unghi, Junimea se înfățișează (și) ca o „avangardă” culturală, rivalii, dar, în fond, complementarii Eminescu și Macedonski, ca „oameni ai începutului de drum” al modernității, dadaismul își dezvăluie dimensiuni insuficient cercetate, ca și futurismul, asimilat pe căi diferite de avangardiștii din România interbelică și de existențialiștii generației lui Eliade & Co. Așa-zisul „tradiționalism” al lui Ilarie Voronca apare ca o nouă ipostază a avangardismului său caleidoscopic, tînărul Geo Bogza îi aduce, în reportajele sale, pe Caragiale și Sadoveanu pe frecvența lui Blecher, „trăirismul” mistic se întîlnește cu dadaismul (prin Eugen Ionescu), suprarealiștii noștri își arată noi fețe, radicalismele ideologice ale artiștilor trec adeseori din una în alta, iar aparentele opoziții sînt unificate, pe dedesubt, de presupoziții comune. O carte care amendează, nuanțează sau infirmă prejudecăți despre avangardă, despre interbelicul autohton și, în ultimă instanță, despre cultura română.

„Chiar dacă, pe anumite direcții, continuă Avangarda românească și complexul periferiei. Primul «val» (2007), cartea de față are nu doar altă compoziție, ci și alte mize. Ea nu e, nici nu se pretinde a fi o «sinteză» panoramică a avangardei românești interbelice (și a «valurilor» sale succesive). Nu e nici o diagramă a modernității noastre intelectuale, literare și artistice radicale, deși oferă unele deschideri în acest sens, pe linia caracterului său amfibiu, ambivalent. «Revoluțiile» antiburgheze produse de cultura crizei care definește, deopotrivă, momentul din preajma Primului Război Mondial și, în alt plan, deceniul patru al secolului trecut sînt, uneori, derutant de diverse. O miză particulară a volumului o constituie evidențierea diversității și complexității fenomenului avangardist (nu doar) autohton, a «fețelor» și «interfețelor» sale multiple.” (Paul Cernat)