Cele mai bune mărturii şi surse de cunoaştere a istoriei sînt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii şi pot reflecta în detaliu viaţa oamenilor de acolo, cu bucuriile şi nevoile, cu temerile şi speranţele lor. În romanul său epistol...

Cele mai bune mărturii şi surse de cunoaştere a istoriei sînt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii şi pot reflecta în detaliu viaţa oamenilor de acolo, cu bucuriile şi nevoile, cu temerile şi speranţele lor. În romanul său epistolar, o mostră de istorie contrafactuală, Ovidiu Pecican reuşeşte să reconstruiască Moldova veacului al XVII-lea, o altă lume, diferită de cea despre care citim în cărţile de istorie, şi totuşi extrem de familiară. Scrisori din focul luptei, solicitări oficiale la domnie, dar şi corespondenţă personală, din care nu lipsesc ibovnice, tămăduitoare, hatmani, cronicari, stareţi şi multe alte personaje ce devin nemuritoare prin răvaşe. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugrăveşte o frescă în epistole a unei lumi care n-a fost, dar aşteaptă să fie descoperită.