Poezia Olgăi Ștefan se aseamănă cu cele două faze ale mareelor: citind-o, ai prima dată senzația că forța ei discursivă te paralizează, inundând tot spațiul mental și emoțional prin flamboaianța imaginarului, prin rimele interioare sofisticate și prin rafale de referințe culturale sau inserții de cr...

Poezia Olgăi Ștefan se aseamănă cu cele două faze ale mareelor: citind-o, ai prima dată senzația că forța ei discursivă te paralizează, inundând tot spațiul mental și emoțional prin flamboaianța imaginarului, prin rimele interioare sofisticate și prin rafale de referințe culturale sau inserții de critică socială. După care, așa cum refluxul dezvăluie tot felul de vietăți bizare, scoici și resturi de pe fundul mării, așa și versurile ei scot la iveală însăși natura oximoronică a realității imediate: esteticul coexistând cu inesteticul, adevărul cu minciuna, falsul și fariseismul cultural, binele cu răul, normalul cu anormalul. Nerămânând la periferia realului, ci mergând dincolo de documentarea observațională, Resursa deconstruiește și reconstruiește fiecare segment constitutiv al vieții, fiecare mare experiență fondatoare, vorbind despre dragoste, erotism, despre moarte sau despre devenirea literară printr-o abordare neconcesivă. Orice țintă și-ar fixa în bătaia obiectivului poetic, Olga Ștefan rămâne unul dintre cei mai autentici și originali poeți de după 2000.

Anastasia Gavrilovici