Vedere cu solzi - Ohara Donovetsky
Descriere
Vedere cu solzi de Ohara Donovetsky este romanul unui an de graniță (istorică și personală), 1988-1989, la final de comunism cenușiu, dar cu promisiunea unei nesperate schimbări. Clara, tânăra protagonistă, se întoarce ca învățătoare în orașul natal, în noua școală de cartier. Această întoarcere se dovedește, în fapt, o confruntare cu propriul trecut familial (mama, bunica, tatăl dispărut), prilej de a ne desfășura în fața ochilor superbe pagini evocatoare și pitorești ale diverselor comunități locale (greci, armeni, turci, români etc.) ce conviețuiau în micul oraș de la Dunăre, în copilăria fetei. O lume plină de culoare și magie, văzută cu ochii copilului, care contrastează puternic, în memoria protagonistei, cu penuria, frigul și tristețea iremediabilă a comunismului târziu. Nostalgia tandră și harul povestirii aruncă însă asupra cărții un văl de magie căruia cu greu îi poți rezista!
Adina DinițoiuÎn anul de grație 1988, Clara, o fată de numai 18 ani, este repartizată la cea mai nouă școală din oraș. Iată punctul de plecare al acestui bildungsroman semnat de Ohara Donovetsky, un mozaic de povești triste, vesele, nostalgice, povești ale copilăriei, dar și povești ale unei maturizări forțate, în lumea brutală, cenușie și deprimantă a comunismului din ultimii săi ani. Când pitorești, ba chiar exotice, când jucăușe sau serioase, când nostalgice, dulci-amărui, rod al unei curiozități scormonitoare în cele mai ascunse unghere ale sufletului omenesc, poveștile Clarei constituie nu doar un superb „exercițiu de creativitate și memorie”, ca s-o citez pe autoare, ci și o saga pe cât de duioasă, pe atât de crudă.Raul Popescu Ohara Donovetsky(n. 1969), absolventă a Facultății de Litere a Universității București (1994), are un masterat în Literatură Comparată și Teoria Literaturii (1995), este doctor în filologie (Universitatea București, teza „Forme și valori ale verbului în graiurile muntenești”) și scriitoare.
Este autoarea romanelor* Casting pentru ursitoare (Polirom, roman nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018, secțiunea Cartea de debut,în curs de traducere în limba bulgară), Întâlnirile unei profesoare rătăcite (CDPL, 2019) și Puzzle cu pețitoare (Trei, 2020), a volumului Gramatica limbii române ca o poveste (Corint, 2013, 2014) și a cărții de eseuri pe teme frazeologice Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române când ești departe și ți-e dor (Corint, 2021 și a volumelor de versuri * Meniu cu lupul în poală*(CDPL, 2022) și* Ce treabă are Gutenberg (CDPL, 2024). Semnează, în colaborare cu Doina Jela, Cozonac la patru mâini (2021) și, în colaborare cu Iulia Șchiopu, Ceai de zahăr ars *(Editura pentru Artă și Literatură, 2024).
Este prezentă în antologii, cu eseuri în* Prof de românăI, III, IV (CDPL, pentru vol. III, Spațiul dintre punct și virgulăeste coordonator) și cu texte literare în Nume de cod: Flash Fiction (Paralela 45, 2019), Literatura la feminin (Seneca, 2021) și Cele mai înalte uimiri *(2023).
A publicat povestiri în* Literomania , articole în Dilema veche, Planeta Babel și ține rubrica * Cuvinte-vedetă și cuvinte doamne cu voaletădin* Observator cultural *.
- O pasionează lingvistica antropologică, frazeologia și paremiologia, iubește călătoriile în spații neturistice, deșertul și piețele, coincidențele și obiectele uitate, plăcinta cu brânză, ciocolata elvețiană și ploaia.*
Opiniile cititorilor
Fii primul care lasă un review!
Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.
Ai deja cont? Conectează-te aici.