Oglinda sparta

El ţinteşte lumina jucăuşă dinainte-i şi porneşte în căutarea ei. Simte cum, destul de uşor, ca într-un exerciţiu pregătit îndelung, iese din trupul său atât de încercat, ca şi din toate legăturile cu lucrurile pămân­teşti. Fiinţa lui se smulge din cele prea-cunoscute, printr-o forţă interioară nemărginită, şi se ridică în vârtejul luminii jucăuşe. La foarte puţin timp, pricepe că el însuşi se află în mijlocul luminii, gata să fie una cu ea. În centrul acestor mişcări fragile şi radicale, deopotrivă, se lasă năpădit de o bucurie rară. Carnea şi oasele lui, câte mai sunt, se unesc în chip de necre­zut cu lumina care-i năvăleşte în toate măruntaiele corpului şi ale inimii.