O poveste despre îndrăgostire, despre scris, despre cărți, despre inspirație, despre Timișoara.**

O poveste despre îndrăgostire, despre scris, despre cărți, despre inspirație, despre Timișoara.**

„Îmi devine din ce în ce mai dragă. Tot ce face, toate aceste mici gesturi mi se par atrăgătoare. Încep să o idealizez fără să o cunosc de-adevăratelea. Nu știu aproape nimic despre ea, nu îi știu trecutul, pentru mine pare obscur, undeva prin Munții Apuseni, nu-și expune niciodată ambițiile și visurile, nu-i intuiesc viitorul. Știu doar că nu va coincide cu al meu. Așa că nu am decât să trăiesc prezentul la maximum. Principiul dozei minime a fost sintetizat în homeopatie de Arndt-Schulz: «Dozele mari omoară, dozele medii paralizează, dozele mici stimulează.» Oferită în astfel de doze homeopatice, dragostea Albertinei îmi dă dependență. Chiar începe să-mi fie teamă că, dacă am deveni un cuplu normal, dacă am locui împreună, poate ne-am sătura unul de celălalt și ne-am vedea numai defectele, așa cum se întâmplă cu atâtea cupluri. «Cantitatea de acțiune necesară pentru a produce orice schimbare este cea mai mică posibilă: cantitatea decisivă este întotdeauna minimă, infinitezimală», spune un alt principiu al homeopatiei. Mai inteligentă decât mine, gândesc eu, își dorește exact atât cât este nevoie pentru a ne stimula unul pe celălalt. Caut tot felul de justificări și astfel trag concluzia că este mai bun un foc mocnit, intermitent, decât o flacără mare, care pârjolește totul rapid.”