“Sfânta Fecioară nu este separată de firea omenească, nu are o fire diferită de a noastră în ceea ce privește curăția, ci este o persoană în care simțământul sărăciei firii noastre s-a eliberat într-un strigăt al purității de o asemenea forță încât ea a devenit receptacolul lui Dumnezeu în creație. ...

“Sfânta Fecioară nu este separată de firea omenească, nu are o fire diferită de a noastră în ceea ce privește curăția, ci este o persoană în care simțământul sărăciei firii noastre s-a eliberat într-un strigăt al purității de o asemenea forță încât ea a devenit receptacolul lui Dumnezeu în creație. Imaginați-vă întreaga creație ierarhizată în forma unei piramide după gradul de suspin după Dumnezeu. Într-o astfel de piramidă, Sfânta Fecioară este în vârf.

Legată ontologic de firea omenească, cu toate vicisitudinile acesteia, ea este punctul cel mai înalt al oricărei făpturi, principiul omenesc ce cheamă mântuirea. Ea acoperă toți oamenii și adună toate chemările lor. Prin ea, asemeni unei piramide ce ar descinde din înaltul cerului, Dumnezeu pătrunde în omenire.”