Vorbind singur

(fragment)

Acum chiar că-mi pare rău după prietenii mei dispăruţi, hainele lor înflorate, cine oare, le va mai purta?

Mergând spre Piaţă, parcă trec mereu de pe un trotuar pe altul, dintr-un oraş în altul, de pe malurile indistincte ale unui ev îndepărtat, pe malurile secetoase ale unor decenii trăite în direct. Aleargă prin faţa mea uniforme, mi se sparg în urechi pocnete de cizme şi bocanci, se prefac în linii, contururi, în fum, tot ce-a fost mai demult palpabil şi solid.

Mă îndrept spre piaţă ca spre un loc unde aş putea vedea lebede cu ochi de diamant. Cuprins de bucurie, plutesc printre fluturi, toată lumea înţelege că doresc să fiu lăsat în pace, că poate aceasta va fi ultima primăvară când voi mai activa ca un soldat al vieţii. Ar merita, poate, cu competenţă, dăruire, să se facă un studiu al străzilor ce constituie baza de netăgăduit a pieţei.

Pe cea mai mică dintre ele, posibil să te simţi îngândurat, cuprins de remuşcări sau avânturi ce rapid se frâng.