„Şi toamna nu mai venea...Se făcuse noapte, noapte de-a binelea, când toamna totuşi a trecut... Ca un val s-a dus, ca un cutremur de nestăpânit. A rămas pe urmele ei ceva aburos, sângerând, un cap, nişte ochi, strălucitori ca lama de cuţit, un păr zbătându-se prin întuneric. Altceva, nimic... Trăiam...

„Şi toamna nu mai venea...Se făcuse noapte, noapte de-a binelea, când toamna totuşi a trecut... Ca un val s-a dus, ca un cutremur de nestăpânit. A rămas pe urmele ei ceva aburos, sângerând, un cap, nişte ochi, strălucitori ca lama de cuţit, un păr zbătându-se prin întuneric. Altceva, nimic... Trăiam de mult în oraşul acesta, trăiesc şi acum. Trebuie să vină cât de curând iarna, arc rece, alb, îngheţat.”

• fragment*