O noapte cu Molly Bloom

„Un evantai multicolor: cu acest obiect în minte, m-am aventurat în scrierea cărţii de faţă, animat de gîndul secret de a construi un Anti-Ulysses. Fascinat de fiinţa de hîrtie care, simultan, se ascundea şi atrăgea atenţia asupra sieşi, am început să explorez un continent al feminităţii explozive şi tainice, misterioase şi accesibile, travestite şi autodemascate. E povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole. Molly Bloom e şi „nevasta veselă” din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. E întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tînjirii deznădăjduite. Am descoperit astfel drama lucidităţii, a compasiunii (şi autocompasiunii) unei femei ce pare sclava instinctelor fizice, dar care se relevă a fi stăpîna absolută a intuiţiilor şi viziunilor luminoase despre iubire. Deschise, părţile dispuse radial ale evantaiului sînt un elogiu adus femeii şi feminităţii, supleţei inteligenţei şi mlădierii pasiunilor ce-şi cer dreptul la exprimare artistică. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci cînd nu le-a înfrînt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei: Molly imperiala. Molly impudica. Molly carusel. Molly naturalis. Molly triplex. Molly din Troia. Molly de piatră. Molly postmeridian. Molly nocturna. Molly sola. Molly asamblaj. Molly mille-feuilles. Molly grande-bouffe.” (Mircea Mihăieş)