Deși prin miză, dezlănțuire și motoare turate la maximum ar putea fi încadrat într-un permanent nou val, Mircea Daneliuc nu aparține nici unui curent literar. Dacă în film și roman disecă anatomia autohtonă pînă la derizoriul cu putere distructivă (amplificată de ascensiuni în fantastic), în teatru ...

Deși prin miză, dezlănțuire și motoare turate la maximum ar putea fi încadrat într-un permanent nou val, Mircea Daneliuc nu aparține nici unui curent literar. Dacă în film și roman disecă anatomia autohtonă pînă la derizoriul cu putere distructivă (amplificată de ascensiuni în fantastic), în teatru autorul optează pentru conversia în absurd. Un absurd extrem de firesc – cu derapaje controlate înspre grotesc –, unde artistul își folosește cu virtuozitate filtrele de lumină pentru a crea din tușe precise o lume-scriitură nocturn-tragică, aparent temperată de registrul comic magistral mînuit. Deoarece umorul irezistibil duce la un plonjon în abis: se rîde într-o lume complet dereglată.

Răzvan Petrescu