Sonete. Sonnets - Mihai Eminescu

ADÂNCA MARE…

Adânca mare sub a lunei față,

Înseninată de-a ei blondă rază,

O lume-ntreagă-n fundul ei visează

Și stele poartă pe oglinda-i creață.

Dar mâni – ea falnică, cumplit turbează

Și mișcă lumea ei negru-măreață,

Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe

Ducând peire – țări înmormântează.

Azi un diluviu, mâne-o murmuire,

O armonie care capăt n-are –

Astfel e-a ei întunecată fire,

Astfel e sufletu-n antíca mare.

Ce-i pasă ce simțiri o să ni-nspire:

Indiferentă, solitară – mare!

***

THE DEEP DEEP SEA…

The deep deep sea beneath the moon’s face silver,

Illumined by her shimmery thread,

A world entire dreams upon her bed

And stars she carries on her rumpled mirror.

Yet tomorrow – rabidly she upturns her foundations

And moves her world majestic-black,

With thousand-high-arm thwack

Wreaking disaster – she entombs but nations.

Deluge today, tomorrow humming creature,

A harmony that is without end –

Thus is her tenebrous nature,

Thus is the soul inside the ancient sea.

What does she care, the feelings she’ll inspire:

Indifferent, solitary – sea!