Civilizatia Romana in Dacia

Descriere

„Într-un timp relativ scurt, Imperiul Roman și-a săvârșit opera la nordul Dunării. Câtă vreme a existat ca provincie romană, viața din Dacia nu a fost împietrită, fiind integrată într-o necurmată mișcare, ca a norilor ori ca unduirea continuă a valurilor. Romanii au venit cu stilul lor de viață, cu legile, cu sistemul economic și social din pragul secolului al II-lea. Dar lumea romană a evoluat, și Dacia odată cu ea. În vremurile când cucereau Dacia, romanii încă mai credeau în expansiune. Amintirea secolului de aur al lui Augustus era încă vie. Cine s-ar fi gândit că, peste o sută de ani, toți oamenii liberi din Imperiu vor deveni „romani”? Cine s-ar fi gândit că, peste mai puțin de o sută de ani, împărații vor fi africani, traci ori arabi? Dacia s-a lăsat cuprinsă de „copleșitoarea” lume romană. Încadrarea în Imperiul Roman a fost, la începuturile sale, un proces dur, prin pierderea civilizației și identității anterioare, semnificative fiind dispariția limbii și a religiei daco-getice, căci orice acțiune de „globalizare” se face cu pierderi și transformări de identitate. Inutilitatea întrebării Cum ar fi fost altfel? este dovedită de faptul că nici dacii ziși „liberi”, cei necuprinși în Imperiul Roman, n-au reușit să-și păstreze identitatea, aceștia fuzionând cu alte populații și dispărând din istorie prin secolul al IV-lea. În noile condiții istorice, autohtonii din provincia Dacia se amestecă și ei cu alte populații și, astfel, se romanizează. Primind beneficiile civilizației lumii romane și contribuind, la rândul său, la îmbogățirea acesteia cu posibilitățile sale umane și materiale, Dacia a devenit parte a „celui mai minunat tărâm al umanității cunoscut până în acea vreme (Pierre Grimal).” (Mihai Bărbulescu )

„Pentru dacii tineri, înrolarea în armata romană însemna drumul către o condiție socială și economică mai bună, căci, la sfârșitul stagiului militar, deveneau cetățeni atât ei, cât și urmașii lor. Adevărata școală a dacilor era armata. Acolo învățau ori își perfecționau latina, iar cei care nu știuseră carte până atunci deprindeau să scrie și să citească. Constatau că lumea este mai mare decât plaiul natal, vedeau teritorii îndepărtate din Europa ori din Asia și veneau în contact cu neamuri diferite. Se obișnuiau cu alt regim alimentar și de igienă corporală. Consumau ulei de măsline, iar spălatul în râu era înlocuit cu îmbăierea la terme. Își descopereau mai bine trupul și felul cum trebuie îngrijit. Vedeau case solid construite, animale domestice și soiuri de plante mai productive, deprindeau meserii și descopereau procedee tehnologice noi. Aflau și prețuiau valoarea banilor. Se supuneau regulilor și disciplinei militare, învățau ce înseamnă rigoarea și frumusețea camaraderiei, se conformau legilor statului și normelor de comportament în societate. Li se inocula ideea că fac parte dintr-un corp social bine definit, important și respectat (ori temut) de populație, care asigura faimoasa pax romana. Ce școală mai bună pentru a deveni roman ar fi putut exista decât sfertul de secol petrecut într-un mediu cu totul diferit de rudimentara lume rurală din care proveneau?!” (Mihai Bărbulescu )

Alte titluri de Mihai Bărbulescu:

Istoria României , Corint , colecţia Corint Istorie

Istoria României , Corint

Arheologia azi, în România , Idea Design

Istoria României , Corint , colecţia Corint Educațional

Vezi mai mult