În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzi...

În peisajul atît de diversificat al liricii noastre feminine Mihaela Marilena Chiţac este o poetă interesantă, evoluînd într-un registru specific. Afinităţi cu poetica lui Ion Barbu sînt de ordinul evidenţei. Autoarea se menţine programatic în spaţiul unui ermetism din care nu lipsesc valenţele muzicale.

Putem vorbi la Mihaela Marilena Chiţac şi de o reprezentare picturală a realităţii, ea filtrînd culorile (senzaţiile) printr-o retină personală extrem de flexibilă.Nu întîmplător volumul de debut se numeşte Culoare prin cuvînt(Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006).

Pentru Mihaela Marilena Chiţac ritmurile, cadenţa şi ecoul acustic sînt la fel de importante ca substratul ideatic. Dar, dincolo de atenţia acordată veşmîntului lexical, descoperim în poezia sa un neistovit efort de evitare a platitudinii. Există aici mult artificiu, adică meşteşug, deci elaborare, dar totdeauna dublate de candori şi evanescenţe din care în final să rezulte un discurs elevat, calofil şi plin de subtilităţi.** Victor Teişanu**