Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit” a fost un om în pericol și care, fără să se laude cu asta, a avut un simţ ascuţit al primejdiilor la care suntem expuși, interogându-se pentru a afla cine sunt cei ce ne ameninţă și cine sunt cei cu care putem tempo...

Foucault, cel care, într-o zi, s-a proclamat în mod provocator un „optimist fericit” a fost un om în pericol și care, fără să se laude cu asta, a avut un simţ ascuţit al primejdiilor la care suntem expuși, interogându-se pentru a afla cine sunt cei ce ne ameninţă și cine sunt cei cu care putem temporiza.

De aici importanţa pentru el a noţiunii de strategie și de aici jonglarea cu ideea că ar fi putut, dacă hazardul ar fi hotărât altfel, să devină un personaj de stat (un consilier politic), dar și un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine.

În orice caz, un om în mers, singuratic, tainic și care, din cauza asta, neîncrezător în toate prestigiile interiorităţii, refuză capcanele subiectivităţii, căutând unde și cum este cu putinţă un discurs de suprafaţă, scânteietor, dar fără miraje, deloc străin, cum au putut crede unii, cercetării adevărului, ci lăsând să se vadă (după mulţi alţii) primejdiile acestei cercetări, precum și relaţiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii. Maurice Blanchot