Eseuri. Cartea a doua

Editura: Humanitas
An: 2022
Pagini: 560
Tip copertă: Paperback
ISBN: 9789735075163
ISBN-10: 9735075164
Categorii: Sociologie

Descriere

La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor.

„Aceste eseuri vor fi citite cât timp vor exista oameni care iubesc adevărul, forța și simplitatea. Opera lui Montaigne este piatra de încercare a unui spirit ales. Celui căruia nu-i place s-o citească spuneți-i că suferă de un viciu al inimii sau înțelegerii; aproape că nu e problemă pe care el să n-o fi cercetat pe toate fețele, rămânând la fel de convingător întotdeauna. Contradicțiile operei sale sunt imaginea fidelă a contradicțiilor înțelegerii omenești. El își urmărește ideile fără nici o artă: puțin îi pasă de unde pornește, cum înaintează sau unde sfârșește. Spune lucrul care-l frământă aici și acum. Nu e nici mai închegat, nici mai dezlânat când scrie decât e când gândește sau visează… El ni se arată sub cele mai felurite chipuri: când bun, când desfrânat, când îngăduitor, când înfumurat, când bănuitor sau supersti?ios. Dar, orice-ar spune, interesează și instruiește.“ — DENIS DIDEROT

„Văd că filozofii pyrrhonieni nu-și pot prezenta doctrina generală în nici un fel de rostire: lor le-ar trebui un nou limbaj. Al nostru e alcătuit în întregime din propoziții afirmative, care lor le sunt de tot nesuferite. Astfel, când rostesc «Mă îndoiesc», sunt strânși numaidecât cu ușa pentru a fi făcuți să accepte că măcar de un lucru sunt siguri și-l cunosc, anume că se îndoiesc. De aceea au fost siliți să caute scăpare într-o comparație cu medicina, fără de care poziția lor ar rămâne de neînțeles: când spun «Nu știu» sau «Mă îndoiesc», declară că propoziția se elimină și ea împreună cu restul, la fel ca rubarba, care împinge afară scursurile dăunătoare, eliminându-se și ea în același timp. Această idee e înfățișată mai convingător printr-o întrebare: «Oare ce știu?», pe care am așezat-o ca deviză a unei balanțe.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

Pe copertă: * Licorna la fântână*, detaliu (din seria „Tapiseriile licornei“), 1495–1505, Metropolitan Museum, New York

Opiniile cititorilor

🔥
📚
💌

Fii primul care lasă un review!

Contribuția ta este extrem de valoroasă! Ajută-ne să construim cea mai LIT comunitate de cititori din România.

Oferte Disponibile

Compară prețurile de la partenerii noștri și alege cea mai bună ofertă.

Elefant

Indisponibil Cel mai bun preț
58,00 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 169,99 RON
Actualizat: 1 săptămână în urmă

Librex

În stoc
63,20 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 199,00 RON
Actualizat: 2 luni în urmă

Librariadelfin

În stoc
66,81 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 300,00 RON
Actualizat: 3 zile în urmă

Bookzone

În stoc
79,30 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 200,00 RON
Actualizat: 18 ore în urmă

Libris

În stoc
83,52 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 135,00 RON
Actualizat: 15 ore în urmă

Libhumanitas

Indisponibil
83,52 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 149,00 RON
Actualizat: 1 săptămână în urmă

Carturesti

În stoc
84,00 RON
Cumpără
Transport gratuit peste 150,00 RON
Actualizat: 1 lună în urmă