Din câte pot să-mi aduc aminte, prima mea întâlnire cu teatrul a fost la Cochabamba, în Bolivia, pe când aveam şapte sau opt ani. Mama și bunicii m-au dus la Teatrul Achá, într-o lojă, şi, dintr-odată, luminile s-au stins, cortina s-a ridicat şi, pe scenă, nişte personaje în carne şi oase au început...

Din câte pot să-mi aduc aminte, prima mea întâlnire cu teatrul a fost la Cochabamba, în Bolivia, pe când aveam şapte sau opt ani. Mama și bunicii m-au dus la Teatrul Achá, într-o lojă, şi, dintr-odată, luminile s-au stins, cortina s-a ridicat şi, pe scenă, nişte personaje în carne şi oase au început să trăiască o poveste.

Iar cei ce întrupau acele întâmplări care se tot înnodau și deznodau nu erau nici marionete, nici desene animate, nici imagini stârnite de cuvintele vreunei cărţi, ci fiinţe omeneşti. Le priveam şi le ascultam fascinat, cu toate că nu pricepeam mare lucru.

Deodată, unul dintre domnii de pe scenă a ridicat glasul şi i-a dat o palmă unei doamne. Am izbucnit în plâns, iar mama a trebuit să mă scoată din sală.