Psihoterapeutii sunt "netulburati", imuni la tragediile inerente ale existentei, invulnerabili? Se lupta si ei cu suferintele bietilor muritori, cu despartiri, dolii, boli sau depresii? Autoarea exploreaza dificultatile cu care se confrunta terapeutii, strans legate de istoriile lor de via...

Psihoterapeutii sunt "netulburati", imuni la tragediile inerente ale existentei, invulnerabili? Se lupta si ei cu suferintele bietilor muritori, cu despartiri, dolii, boli sau depresii? Autoarea exploreaza dificultatile cu care se confrunta terapeutii, strans legate de istoriile lor de viata, de alegerea profesiei si de modul in care activitatea clinica are impact asupra vietii lor personale intr-un studiu la care au participat 40 de psihoterapeuti de diferite orientari si pe care il prezinta in cartea de fata. Ca terapeuti invatam de la formatorii nostri, de la pacientii cu care lucram, dar putem invata si unul de la altul. Povestile altor terapeuti despre durere si traume personale, despre boala si pierderea cuiva drag, despre impactul profesiei de terapeut asupra vietii de familie ii pot determina pe clinicienii experimentati sa-si reevalueze viata personala in lumina practicii lor, iar pe cei care sunt la inceput sa-i incurajeze sa inteleaga modul in care propria istorie le poate influenta relatiile cu ceilalti, mai ales cu clientii si pacientii, propria vulnerabilitate reprezentand forta ce ne ajuta sa sustinem clientii, dar care ne si submineaza uneori. Marie Adams este psihoterapeut si preda la Metanoia Institute din Londra si la Institute for Arts Therapy and Education. A condus numeroase workshopuri despre trauma si sanatatea mentala Cand ma durea am incercat sa nu las asta sa afecteze sedintele si am reusit ramanand constienta de propria durere. Uneori e un fel de constientizare in fundal a durerii, ca sa zic asa, alte ori e mai greu. In ciuda medicamentelor si a tuturor eforturilor de a-si gestiona durerea, Carmen a descoperit ca uneori interfera cu munca ei: Aveam senzatia ca nu eram atat de prezenta pentru clienti pe cat mi-as fi dorit, nu ca nu ii auzeam deloc... Doar ca nivelul meu de prezenta nu era... Nu eram in cea mai buna forma, asa ca aveam senzatia ca ma distragea ceva si nu ma lasa sa fiu disponibila pentru client. Presupun ca ii afecta poate pentru ca nu erau primiti intru totul. Sau poate era un obstacol in calea empatiei. S-ar fi putut, in sensul ca nu eram cu totul capabila sa le simt durerea. Clientii lui Carmen probabil sunt constienti de disconfortul ei fizic, fara sa fie necesar ca ea sa verbalizeze asta. - Marie Adams De ce atat de multi terapeuti se simt rusinati cand vine vorba de dezvaluirea propriilor vulnerabilitati dupa ce au obtinut acreditarea? In formarea mea s-a subliniat, fara indoiala, ca terapia poate fi utila si dupa calificare. S-a subliniat chiar ca aveam obligatia de a ne intoarce in terapie daca viata ar fi devenit prea dificila sau daca intalneam ceva in munca ce evoca propriile traume timpurii. Insa in urma realizarii acestui studiu presupun ca rusinea sta in faptul ca viata chiar devine dificila uneori sau ca nu ne putem descurca. Se presupune ca traumele timpurii vor fi fost "perlaborate" in primii ani de terapie sau, in cazul multor terapeuti TCC, gestionate cu instrumentele specifice. Daca revin, terapeutii au senzatia ca au esuat. Daca nu ne putem mentine pe noi insine sanatosi mental, cum am putea sustine sanatatea psihologica a celorlalti? Cea mai buna modalitate de a face fata in aceasta situatie ar putea fi, pur si simplu, negarea faptului ca avem nevoie de ajutor, agatarea de propriul narcisism si speranta ca vom putea indura pana trece furtuna. - Marie Adams