„Te trezesti deodata ca vioiciunea privirii ti-a cam palit, ca marile dorinte ti s-au stins rand pe rand, ca sufletul nu-ti mai tanjeste decat la liniste, ca nepotii cresc intruna, iar tu scazi, scazi si nu e leac sa tii timpul in loc… Incepi sa conjugi aproape toate verbele la trecut, caci viitorul...

„Te trezesti deodata ca vioiciunea privirii ti-a cam palit, ca marile dorinte ti s-au stins rand pe rand, ca sufletul nu-ti mai tanjeste decat la liniste, ca nepotii cresc intruna, iar tu scazi, scazi si nu e leac sa tii timpul in loc… Incepi sa conjugi aproape toate verbele la trecut, caci viitorul s-a transformat intr-o fasie ingusta si nesigura de spaime. […] In jurul tau secerisul de oameni e in toi si singuratatea te strange ca un lat. Iti numeri infricosat pomelnicul celor dusi si te pregatesti sa-i urmezi. Cine o fi alesul Nemernicei? te intrebi febril in miezul noptii, cotropit de insomnii nevindecabile. Constati cu lehamite ca lumea si-a schimbat chipul si ca tu ai devenit un intrus, un edec de care nimeni nu are nevoie. Apar depresiile si tacerile grele ca o lespede de piatra, uneori si remuscarile, revoltele…”

Sub acest semn al trecerii implacabile a timpului, Marian Nazat reuneste in volumul de fata insemnarile sale din perioada ianuarie 2021 – decembrie 2022, conchizand: „Cine sunt eu? Un om care scrie zilnic, cine sa fiu? […] Sunt condeierul care ofteaza adesea: «Macina viata, macina...»”

„Si totusi adevarata vocatie a avocatului de succes de azi este scrisul. Cand va iesi la pensie, daca va iesi vreodata, Marian Nazat o sa-i sperie pe multi scriitori de profesie cu succesul cartilor sale. O face inca de pe acum.” – Stefan Mitroi