Specificul anticipaţiei lui Lucian Ionică constă în rafinata dispersie a elementului SF prin substanţa unui univers familiar. Înconjurată de discreţie, ideea specifică nu se pierde şi nici nu se diluează. Ea reuşeşte în schimb efectul – de natură estetică – al unei insolite „tulburări” a imaginii, c...

Specificul anticipaţiei lui Lucian Ionică constă în rafinata dispersie a elementului SF prin substanţa unui univers familiar. Înconjurată de discreţie, ideea specifică nu se pierde şi nici nu se diluează. Ea reuşeşte în schimb efectul – de natură estetică – al unei insolite „tulburări” a imaginii, care face ca titlul volumului Ziua confuză (1983) să ne apară ca foarte inspirat. Povestirile din această culegere îşi refuză deliberat spectaculosul şi, la fel, condiţia eroică a personajelor. Oamenii sunt surprinşi de regulă în ipostaza de figuri mărunte, şterse, deloc caricaturale totuşi. Condiţia modestă nu înseamnă automat şi vid psihologic, dar pretinde, spre a fi sugerată convingător, instrumente de fineţe. Autorul le posedă, dovedind un remarcabil talent de portretist al mediocrităţii confruntate cu sublimul. Generoasă, tema ţine de repertoriul comic mai curând decât de cel dramatic, fiindcă e deplasat să vorbeşti de nişte veritabile eşecuri acolo unde ştii de la început că personajele nu pot fi la înălţimea misiunilor excepţionale ce li se propun. (…) Performanţa urmărită de o asemenea proză, nicicând scapătă de sub un atent control al resurselor sale şi al efectelor, pare să fie o normalizare a anormalului.

Mircea OPRIŢĂ

Trecerea de la „ideea SF” la „ideea literară SF” se realizează prin legarea primei de un înţeles, de o semnificaţie, deci printr-un proces de semnificare. Dintr-o existenţă amorfă, neutră şi gratuită „ideea SF” devine o existenţă cu sens, trecând astfel în axiologic. Fără această semnificaţie „ideea SF” nu are drept de şedere în cetatea literaturii şi a esteticului, rămânând doar o simplă dorinţă ştiinţifică-tehnologică sau o bizarerie. Distincţia „idee SF” – „idee literară SF” se constituie şi într-un criteriu de valoare, ce permite identificarea structurală a subliteraturii SF, prin faptul că aceasta conţine doar „idei SF” nu şi „idei literare SF”. Dacă teoretic lucrurile par destul de simple, practic însă ele sunt ceva mai complicate, valoarea operaţională a criteriului axiologic depinzând de modul mai larg sau mai îngust în care este înţeleasă natura semnificaţiei ce trebuie să i se ataşeze „ideii SF”: de la învăţături exprimate pe un ton didactic, până la idei şi structuri de mare profunzime.

Lucian IONICĂ