„Stăm pe terasă. În dreapta, un zid vechi, întins până departe, acoperit cu frunziș. În stânga și în față, mici grădini. E sigur, e aproape sigur că n-o să mai venim aici. Îmbătrânești de câte ori te desparți definitiv, fără să și mori. De multe ori, nu știi. Crezi că ai să revii. În realitate, o po...

„Stăm pe terasă. În dreapta, un zid vechi, întins până departe, acoperit cu frunziș. În stânga și în față, mici grădini. E sigur, e aproape sigur că n-o să mai venim aici. Îmbătrânești de câte ori te desparți definitiv, fără să și mori. De multe ori, nu știi. Crezi că ai să revii. În realitate, o poartă și o vârstă s-au închis. Ne petrecem ziua, săptămâna, anul, așteptând să treacă. Nu din umoare neagră. Fiindcă suntem nerăbdători. Să vină, sau să treacă cine știe ce. Iar zilele vin și trec, într-adevăr. Până într-o zi…A scrie despre moarte e una dintre acele iluzii ce permit să ignori realitatea pe care o numești. Nu mă gândesc la moartea mea pentru că mă gândesc la moarte în general. Sau, și mai rău: nu mă gândesc la moartea mea pentru că scriu despre moartea mea. Act pur de frivolitate. Suport vital.” – Livius Ciocârlie