,,Rebreanu nu a căutat nicio clipă senzaţionalul simplei mode literare. Compoziţia romanelor sale, deşi urmând reţetarul consacrat al succesului la marele public, adică tradiţionalele tipare ale subiectului, se îmbogăţeşte cu sugestii de natură să repună în discuţie ambiguitatea morală, zonele subum...

,,Rebreanu nu a căutat nicio clipă senzaţionalul simplei mode literare. Compoziţia romanelor sale, deşi urmând reţetarul consacrat al succesului la marele public, adică tradiţionalele tipare ale subiectului, se îmbogăţeşte cu sugestii de natură să repună în discuţie ambiguitatea morală, zonele subumane, degradate ale fiinţei. Invenţia de natură să stârnească patimi şi controverse în jurul unor texte altfel cuminţi ca procedee şi chiar ca limbaj, din care doar regionalismele violente îl pot deranja pe cititorul pudibond, se insinuează tot în zona personajului. Autorul unor eroi problematici atât ca esenţă, cât şi ca manifestare directă, comportament şi relaţionare cu ceilalţi găsise de cuviinţă că mult mai folositor i-ar fi să repună în discuţie componenta axiologică a omului în sine, căci Omul (indiferent de categoria socială din care face parte, printr-o hotărâre ce nu-i aparţine) este cel violent, brutal, alienat, dur, criminal, alcoolic, dar şi credincios, învăţat, ascultător, prins la mijloc între instincte şi datorie, îndrăgostit şi, nu în ultimul rând, înfricoşat sau resemnat la gândul propriei dispariţii.”

Livia IACOB